Skip to content
Opinii

De ce trebuie să votăm pentru Uniunea Europeană: beneficii și avantaje în UE

Uniunea Europeană este cel mai curajos proiect politic care și-a propus încă de la început să stabilească o colaborare între țări cu comportament diferit, țări care în trecut s-au aflat în război și țări care nu au prea multe în comun. Proiectul european funcționează, nu așa cum ne-am fi dorit, dar are beneficiile sale pentru fiecare țară.

Dacă ești tânăr, atunci Uniunea Europeană este despre tine, pentru că în acele birouri de la Bruxelles se stabilește viitorul comun al statelor membre și direcția pe care acestea o vor urma. Astfel, discuțiile despre UE ar trebui să te intereseze mai mult decât politica internă.

Spre exemplu, România are creștere economică pentru că Uniunea Europeană are creștere economică. Dacă Franța și Germania își opresc motoarele, țara noastră se prăbușește imediat. Gândește-te că multe dintre produsele pe care le consumi sunt importate, adică România nu-și poate hrăni singură cetățenii. Iar importurile și exporturile beneficiază de avantajele pieței comune, adică de același nivel de taxe pentru a nu crește exagerat prețul produselor.

Probabil îți place să călătorești. Află că fără UE n-ar fi fost posibilă nici călătoria doar cu buletinul în spațiul european și nici atât companiile low cost. Fără UE ai fi așteptat câteva săptămâni pentru o vizită la Roma și ai fi plătit 200 de Euro biletul. Tot UE a fost cea care i-a ajutat pe români să nu mai aibă nevoie de vize pentru Canada. Și tot UE este cea care le cere Statelor Unite să renunțe la viza pentru România și alte state membre.

Fără UE n-ar fi fost posibil Erasmus+. În fiecare an, studenții români pleacă la studii în străinătate, în mari universități din toată lumea pentru un semestru sau pentru un an. În această perioadă, ei primesc o bursă de ce câteva sute de euro, în medie aproximativ 500 de euro pe lună. Acest schimb de experiență este esențial pentru formarea studentului și pentru cercetarea academică, dar îl și ajută să învețe o limbă nouă, să descopere o altă cultură și să observe cum funcționează alte state europene.

Și dacă ai plecat din țară, tot Uniunea Europeană a scos taxele pentru roaming, astfel poți să-ți folosești telefonul oriunde în UE, fără costuri suplimentare.

Piața comună din UE, pentru care se bate Marea Britanie în urma Brexitului, a adus numeroase beneficiil statelor membre, companiilor și cetățenilor: poți să-ți vinzi produsele oriunde, fără restricții și poți să te bucuri de aceleași produse ca statele din Vest; poți cumpăra produse din statele membre fără taxe suplimentare și poți transfera banii fără comisioane uriașe percepute de bănci. Datorită Uniunii Europene ai astăzi posibilitatea să returnezi un produs, într-un anumit termen, indiferent de unde l-ai cumprat – internet, magazin, piață. Și primești banii înapoi, indiferent de motiv. Călătorii pot primi banii de pe biletul de tren sau avion dacă există întârzieri sau anulări.

Dar mai presus de orice, tu, simplu cetățean, ai dreptul și libertatea să trăiești și să muncești oriunde dorești în UE. De asemenea, drepturile și libertățile tale sunt garantate și protejate în oricare alt stat membru.

Și în cazul în care vrei să-ți deschizi propriul business, Uniunea Europeană a gândit numeroase programe financiare și de consultanță care te ajută la început de drum. Primești fonduri UE nerambursabile, la fel cum ai și asistență și îndrumare pentru a respecta proiectul finanțat. UE sprijină IMM-urile și mizează mai mult pe micile afaceri europene decât pe globalizare și pe giganți economici.

Îți place Spania și Portugalia? Află că multe orașe de acolo s-au dezvoltat cu ajutorul fondurilor europene. Ambele țări și-au construit infrastructura cu fonduri europene nerambursabile, pe care le-au accesat fără să stea pe gânduri. De asemenea, și-au reorganizat orașele și au investit în tehnologie. Totul pe bani europeni.

La fel ar putea să facă și țara noastră, dar Uniunea Europeană nu poate să vină să lucreze în locul nostru. UE a reușit să schimbe în bine viața cetățenilor europeni, să le ofere un sentiment european și un viitor comun pe care trebuie să-l protejăm în ziua alegerilor de pe 26 mai.

Proiectul Uniunii nu este perfect, are și problemele sale, însă România are mai multă nevoie de UE decât are UE nevoie de România.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *