Skip to content
Opinii & Analize

De ce USRPLUS nu va ieși acum de la guvernare. Cum încearcă să arunce vina pe UDMR pentru eșecul din Justiție

Stelian Ion, ministrul Justiției, a ajuns unul dintre cei mai criticați politicieni, după ce timp de 7 luni de zile a demonstrat că nu e capabil să desființeze Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Aceasta fusese una dintre numeroasele promisiuni electorale, dar USRPLUS a eșuat lamentabil, iar de câteva zile aruncă vina pe UDMR pentru acest faliment al guvernării useriste.

Stelian Ion a atacat de mai multe ori UDMR, iar miercuri seara a lansat chiar ideea că UDMR ar ieși de la guvernare pentru că „nu respectă regulile”.

Ni se tot spune „domn’le, dar mai rămâneți în această Coaliție, în aceste condiții?”. Dar de ce să nu plece cei care nu respectă regulile?”, a spus Stelian Ion la o televiziune.

Ministrul USRPLUS probabil nu cunoaște calculele parlamentare și nu înțelege că fără UDMR această guvernare s-ar prăbuși imediat, iar partidul maghiarilor nu ar avea nicio problemă să se alieze cu PSD și AUR și să formeze un nou guvern. Astfel, USRPLUS trebuie să iasă din această logică noi vs. UDMR și să caute suficiente voturi pentru a-și trece ideile prin Parlament, chiar dacă nu au susținerea maghiarilor.

În realitate, USRPLUS nu are voturi în Parlament pentru a trece un proiect de lege pentru desființarea SIIJ. Stelian Ion a înțeles că Secția nu va fi desființată prea curând și atunci încearcă să găsească un vinovat – UDMR. PSD, AUR și UDMR s-au pronunțat împotriva desființării Secției, dar singurul partid cu care se poate negocia este UDMR, care vrea ca Parchetul General să ancheteze dosarele cu infracțiunile magistraților, nu DNA. Aceasta e marea condiție pe care USRPLUS trebuie să o accepte dacă vrea să desființeze SIIJ. Nu este exclus ca partidul maghiarilor să aibă și alte pretenții pentru a vota acest proiect, după ce au obținut OUG-ul prin care este permisă împușcarea urșilor considerați „agresivi”.

3 motive pentru care USRPLUS nu va ieși de la guvernare

1. USRPLUS și-a instalat toți oamenii în instituții importante ale statului. Sunt mii de useriști care lucrează în Guvern, Parlament, ministere, prefecturi, primării etc. Acest lucru înseamnă mai mulți bani pentru partid, dar și posibilitatea ca useriștii să-și recupereze banii investiți în campania electorală. După cum bine știm că funcționează politica, fiecare membru de partid finanțează partidul în campanie, cu promisiunea că va obține un loc de muncă la stat, pe un salariu consistent. Până în 2024, va fi greu să-i dezabonezi de la banii statului. Acești mii de membri de partid nu vor renunța la salariile mari și sigure doar pentru că Stelian Ion se ceartă cu UDMR.

2. Dacă USRPLUS ar ieși acum de la guvernare, ar trebui să facă opoziție lângă AUR și PSD. USRPLUS ar risca să fie izolat pe scena politică, tocmai pentru a nu intra în opoziția formată de PSD și AUR. Ar ajunge într-o situație dificilă încât nu ar putea să facă nici măcar opoziție.

3. Ar pierde posibilitatea de a dirija banii din PNRR, care reprezintă cea mai mare șansă pentru USRPLUS să crească în teritoriu. Ministerul Fondurilor Europene este controlat de Cristian Ghinea, iar primarii USRPLUS pot avea prioritate la programele de finanțare. Este vorba de zeci de miliarde de Euro care pot intra în România în următorii ani și cu siguranță nimeni din USRPLUS nu vrea să piardă această oportunitate.

În concluzie, Stelian Ion este singur în această bătălie cu UDMR și face ceea ce vedem și la Clotilde Armand – când greșește sau când vede că nu poate rezolva o problemă, aruncă imediat vina pe alții. Pe de o parte, Stelian Ion este nevoit să le ofere celor de la DNA dosarele magistraților, iar pe de altă parte, UDMR îl constrânge să negocieze dacă vrea desființarea SIIJ.

DNA ar putea ajunge un parchet atotputernic în România, deoarece ar putea constrânge judecătorii, cu dosare penale, să dea anumite decizii în procese. Nimic nu ne garantează că DNA nu va încerca să influențeze deciziile judecătorilor. Și va fi suficient doar ca DNA să îi amenințe cu dosare penale. Nu putem trăi într-un stat în care procurorii DNA pun presiune pe judecători, ci e nevoie de o instituție independentă – atât de politic, cât și de CSM – care să ancheteze doar infracțiunile săvârșite de magistrați, și nimic altceva. Însă niciun partid nu-și dorește ca judecătorii să fie liberi, ci fiecare caută să-i constrângă într-un fel sau altul, iar același lucru îl face și USRPLUS atunci când vrea să le ofere celor de la DNA posibilitatea să ancheteze magistrați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *