Skip to content
Opinii & Analize

De-cetățenizarea, o vulnerabilitate de AUR a României

Că elita politică din România nu mai știe carte e deja un lucru comun. Scandalul doctoratelor plagiate, al diplomelor de studii false ori al CV-urilor ticsite cu studii nefinalizate a ținut deja prima pagină a ziarelor. Unii au zis că, din cauza studiilor false, elita politică e șantajabilă. Și ar fi șantajabilă în proporție mare, de până la 65% din fostul Parlament, așa cum pretinde un autor care a tocmai a ratat la mustață Legislativul României. Nu mă interesează problema șantajului aici. Mă interesează faptul că elita din România, într-o proporție semnificativă, nu mai știe carte. Nu e vorba de oameni analfabeți, firește. E vorba de analfabeți din perspectiva capacității de a gândi și implementa proiecte de țară. E vorba de ,,piloți orbi”, care nu au resursele intelectuale pentru o viziune de dezvoltare cu reverberații sociale largi.

La nivelul Uniunii Europene conceptul de dezvoltare a fost deja abandonat. De cel puțin un deceniu se vorbește despre competitivitate. Cine nu mă crede să caute pe internet indexul competitivității regionale europene (European Regional Competitiveness Index). Dacă-l veți găsi, veți afla un lucru pe care deja îl știți. Și-anume că regiunile de dezvoltare din România sunt în coada clasamentului european, cu excepția regiunii de dezvoltare București-Ilfov. Veți afla însă și un lucru pe care nu îl știți. Și-anume că decalajul de dezvoltare dintre regiunile din România și multe dintre ,,suratele” lor europene e abisal. Și că nu este recuperabil în timpul vieții dumneavoastră. De ce? Printre altele, pentru că elita din România nu mai știe carte. Mai precis, în timp ce elita din România continua să vorbească obsesiv despre dezvoltare, la nivelul UE se vorbește despre competitivitate. Dezvoltarea a devenit un concept localist, ușor tribal și care nu vede pădurea din cauza copacilor. În schimb, conceptul de competitivitate panoramează și transferă România într-un spațiu european competitiv, în care există și alte state care vor resursele pe care le vrea țara noastră. Adică fonduri europene, investiții străine, credibilitate internațională, dobânzi mici pentru credite, acces la piețe internaționale etc. Am zis acces la piețe internaționale? Nu, despre asta nu e vorba. Accesul la piețe și-l doresc multinaționalele occidentale, dar nu și elita politică din România. Piețele internaționale par să fie ușor de penetrat doar de brațele de muncă din România, specializate în cules de sparanghel și căpșuni, în spălat vase, precum și în montat de pamperși. Brațele de mai devreme aparțin ,,aitiștilor” din mediul rural. Când elita europeană vorbește despre competitivitate, iar elita din România despre dezvoltare, rezultatul e că ,,aitiștii” din mediul rural, așa-numiții euro-iobagi, sunt mult mai numeroși decât ,,aitiștii” veritabili pe care îi produce țara noastră.

O bună parte dintre acești ,,aitiști” rurali au votat AUR la parlamentarele de acum o săptămână. Că mai ales tinerii fără studii superioare, cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, au pus ștampila pe AUR e un fapt statistic. Treptat, va deveni și un stigmat pentru noua mișcare politică. Cercetări recente au stabilit că la alegerile primare din Statele Unite, din 2016, venitul median anual al gospodăriei care l-a preferat pe Trump a fost de 72 000 de dolari. Superior atât venitului median de 61 000 de dolari al susținătorilor lui Hillary Clinton, cât și venitului de 56 000 de dolari pe an al suporterilor lui Bernie Sanders. Tot în 2016, peste 51% dintre susținătorii Brexitului au provenit din zona clasei mijlocii inferioare. Cu alte cuvinte, neo-conservatorismul nu e susținut doar de ,,sărăcanii (deplorables) neabețedați”. E adevărat că marea majoritatea a absolvenților de studii superioare și profesioniștii din zona middle-class, mai ales cei din mass-media, n-au votat nici cu Trump și n-au susținut nici Brexitul.

Nu știu deocamdată câtă căutare politică a avut AUR printre absolvenții de studii superioare din România. Știu însă că nu aceasta este problema de fond. Problema de fond e că absolvenții de studii superioare sunt foarte puțini în România: 26% din totalul populației, în raport cu 40% media UE. România are cei mai puțini absolvenți de studii superioare din întreaga Uniune Europeană. Are, de asemenea, cei mai puțini angajați cu studii superioare: 23% față de aproximativ 35% media UE. E rezultatul firesc al unei economii cu un grad din ce în ce mai redus de complexitate, cel mai scăzut din UE. În 2007, 20% dintre muncitorii din România se aflau în pragul sărăciei. Un deceniu mai târziu, în 2017, 19, 8% dintre muncitori trăiau în deprivare relativă. În România, o țară care face ,,dezvoltare prin instituționalizarea muncii ieftine”, un pic peste 35% din PIB merge în salarii. În Franța și în Germania, pentru salarii se alocă 54% din PIB. Unul dintre motivele din spatele masei salariale mari din Franța și Germania este statul care face bani. Adică statul care colectează, prin taxe, peste 45% din PIB. În România, statul nu produce bani. Colectează în jur de 30% dintr-un PIB minuscul. Mai puțin decât Polonia, Ungaria și Bulgaria.

De ce nu se vorbește despre competitivitate în România? Pentru că o discuție despre competitivitatea României ar implica o permanentă comparație între țara noastră și alte state din Uniunea Europeană. În marea majoritate a cazurilor, imaginea României va ieși șifonată din acest comparații. De ce se discută obsesiv despre dezvoltare? Dintr-un motiv evident. Reperul, în acest caz, nu mai e UE, ci mai degrabă România comunistă. Susținătorii ,,dezvoltării” României vor spune că e mult mai bine acum decât ,,pe vremea lui Ceaușescu”. La nivelul percepțiilor, nostalgicii ,,epocii de aur” nu sunt tocmai puțini, potrivit datelor din sondajele de acum câțiva ani. Obiectiv însă, datele macro-economice ale României europene sunt net superioare datelor macro-economice ale României comuniste. ,,Narațiunea triumfalistă” despre parcursul european al României accentuează sistematic aceste date macro-economice. În anii ’80 se vorbea despre uimitoarele producții la hectar. Astăzi, indicatorul vedetă e progresul PIB-ului pe cap de locuitor. Ce pierde din vedere această narațiune triumfalistă, e concretizarea socială a acestor date. Adică salariu minim, protecție socială, calitatea serviciilor publice, calitatea infrastructurii de transport, legitimitatea verticală și orizontală a instituțiilor publice, calitatea vieții etc. Din perspectiva acestor indicatori, marea majoritate a populației României a traversat deja un proces de de-cetățenizare. Adică un proces de de-împuternicire social-politică. Contează mai puțin că Iliescu, PSD sau Vladimir Putin sunt ,,vinovați” de de-cetățenizarea României. Contează că pentru tinerii care au votat AUR, de-cetățenizarea din România e evidentă și nu vor s-o mai experimenteze. Mai ales votanții AUR care au lucrat în Occident au înțeles că România nu e competitivă în Uniunea Europeană. Acești votanți vor ca cetățenia din România să producă beneficiile aduse de cetățenia unui stat occidental.

Cel mai slab răspuns pe care știința politică din România îl poate da ascensiunii AUR e cel la care se pricepe cel mai bine. Și-anume să lipească etichete progresiste. Util ar fi ca știința politică din România să studieze cauzele de-cetățenizării și să arate cum votanții AUR au rămas fără voce în partidele tradiționale. Să demonstreze, totodată, că țara noastră nu poate fi competitivă în UE cu o elită care nu înțelege ideea de competitivitate instituțională, avantaj comparativ și capacitate infrastructurală. Nu în ultimul rând, știința politică din România ar trebui să discute despre daunele ireparabile pe care naționalismul semidoct le poate provoca ideii naționale.

***

Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este absolvent de studii postdoctorale al Universității Naționale de Apărare “Carol I’’, specializarea teorii ale securității interne și internaționale. Este doctor în sociologie și doctor în filosofie al Universității București.

A predat cursuri de geopolitică și securitate în cadrul prestigiosului Master de Studii de Securitate organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, unde a deținut poziția de lector asociat. Domenii de interes: teorii ale securității interne și internaționale, relaţii internaţionale, filosofie politică, sociologia identităţilor colective, istoria sociologiei, antropologie politică.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *