Skip to content
Europa

De la 1 iunie, Grecia renunţă la obligativitatea purtării măştii de protecţie în avioane şi locuri publice închise

businessinsider.com

Grecia a anunţat miercuri că renunţă la obligativitatea purtării măştii sanitare în avioane şi locuri publice închise de la 1 iunie, în contextul ridicării restricţiilor impuse cu scopul de a reduce răspândirea coronavirusului înainte de începutul sezonului estival, relatează Reuters.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) şi Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) au anunţat în luna mai că ridică obligativitatea purtării măştilor anticovid în avioane şi în aeroporturile din Uniunea Europeană începând cu 16 mai.

Cu toate acestea, regulile privind purtarea măştilor variază după ridicarea obligativităţii. Astfel, companiile aeriene au fost instruite să încurajeze pasagerii să folosească măştile în timpul zborurile către sau dinspre destinaţii în care purtarea măştii în transportul public este încă necesară.

”În spitale, azilurile de bătrâni şi transportul urban, cum ar fi autobuzele, metroul şi tramvaiul, rămâne obligatorie purtarea măştii”, a declarat ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, într-un mesaj televizat. El a adăugat că o comisie de experţi îşi va anunţa decizia privind purtarea măştii de către pasagerii de pe feribot săptămâna viitoare.

La începutul lunii martie, Grecia a îndepărtat obligativitatea măştii în restaurante, baruri şi centre de divertisment de noapte. Potrivit News.ro, autorităţile sanitare au anunţat miercuri 4.626 de cazuri de COVID-19 şi 19 decese asociate, numărul total de infecţii din ţară de la primul caz identificat în urmă cu doi ani ridicându-se la 3.406.553 milioane, iar numărul total de decese la 29.619.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *