Skip to content
Politică

De la finanțistul tocilar la rockerul rebel: De ce este ipocrită campania de imagine a premierului

Inquam Photos / Ilona Andrei

Florin Cîțu este politicianul care promite cele mai multe schimbări în PNL, însă viitorul partidului ar putea copia modelul userist dacă premierul va câștiga alegerile interne. Florin Cîțu este un politician care a împrumutat foarte multe lucruri din comportamentul useriștilor.

Din momentul în care s-a instalat la Palatul Victoria, premierul Cîțu a început o campanie de imagine care nu i-a adus foarte multe rezultate pe scena politică. Încă din decembrie 2020, de când apărea la vaccinare, Florin Cîțu încerca să fie un adolescent rebel și se îmbrăca cu tricouri cu trupe rock, blugi și adidași. Premierul voia să transmită că este cool, are un aer modern și aduce o schimbare în politică.

Abordarea de politician rebel a fost greșită de la bun început și nu era una pentru a cuceri publicul tânăr de 20 de ani, pentru că rockul este mort în zilele noastre, ci Cîțu se adresa generației sale de rebeli nostalgici după concertele rock cu trupe celebre. Cîțu urmărea susținerea unor oameni de 40-50 de ani care au prins evenimentele din 1989 și au trăit toată viața cu ideea de libertate absolută. Generația tânără din zilele noastre nu se poate identifica într-un premier care nu vorbește despre nicio problemă a tinerilor din România.

Totodată, cu această strategie de imagine, Florin Cîțu ne-a arătat că nu a înțeles greutatea funcției pe care a primit-o din partea Parlamentului. Un premier ar trebui să reflecte seriozitate, încredere și diplomație, ceea ce tricourile sau blugii nu vor transmite niciodată.

Lui Florin Cîțu îi lipsesc multe dintre caracteristicile politicienilor din Vestul Europei. Premierul României nu are un discurs pro-LGBT sau despre schimbările climatice. Acestea sunt teme care nu se regăsesc deloc în portofoliul lui Florin Cîțu, deși au trecut 7 luni de guvernare. Pe de altă parte, actualul Guvern are un Minister al Mediului care vrea să ucidă mii de urși din România, într-o perioadă în care UE ne îndeamnă să protejăm mediul înconjurător pentru a combate schimbările climatice. Uniunea Europeană s-a arătat de multe ori de partea minorităților sexuale și a încurajat statele membre să vină cu măsuri pentru protejarea naturii.

Florin Cîțu copiază modelul USRPLUS

Strategia de imagine nu l-a ajutat foarte mult în mediul online. Pe Facebook premierul a strâns doar 71.000 de urmăritori, iar mesajele publicate nu se bucură de un val de aprecieri. Premierul depășește rar pragul de 1.000 de like-uri la postările sale.

Tentativele eșuate ale premierului de a părea rebel și cool sunt doar o încercare de a atrage electoratul USRPLUS, care consideră că politica e un ONG. E doar o tentativă de a schimba imaginea, dar nu și comportamentul politicienilor.

Dacă PNL va ajunge să fie condus de Florin Cîțu, atunci își va îndrepta atenția spre electoratul din clasa mijlocie, spre corporatiști și votanții foarte tineri. PNL și USRPLUS ar ajunge să se bată pe același electorat. Echipa lui Florin Cîțu copiază multe dintre comportamentele și mesajele useriștilor: se promovează ca fiind o echipă tânără, de profesioniști, cu viziune pro-europeană, anti-PSD și neoliberală.

PNL cu Florin Cîțu va fi un partid care va ieși la atac împotriva USRPLUS, mai ales că premierul a demis deja un ministru userist, iar Cristian Ghinea are zilele numărate la Ministerul Fondurilor Europene. Rareș Bogdan este unul dintre cei mai mari critici ai lui Ghinea și a arătat de mai multe ori că echipa Cîțu își dorește să preia controlul asupra acestui minister.

(…) dacă Marcel Boloş era ministrul Fondurilor Europene, sau Investiţiilor, sau cum Dumnezeu, că îi tot schimbă numele, vă asigur că eram în cele 14 state care semnau PNRR-ul şi încasam până la sfârşitul lui august banii!”, a spus Rareș Bogdan la evenimentul PNL de la Cluj.

PNL cu Florin Cîțu tinde să devină un partid foarte radical, care trăiește cu falsa impresie că deține singur puterea și decide singur ce se face în România, motiv pentru care îi va fi foarte greu să-și găsească parteneri pe scena politică dacă va continua cu acest discurs incisiv.

1 comentariu la “De la finanțistul tocilar la rockerul rebel: De ce este ipocrită campania de imagine a premierului

  1. Deci in toate titlurile voastre despre lupta din PNL,dati in Citu. Se vede pe fata ca favoritul acestui asa numit site de stiri este Orban. Sa fie oare pentru ca Orban a fost cel care a bagat mana in borcanul cu miere cand era premier si a uns mass-media cu cateva zeci de milioane de euro??? Ipocritilor .

    P.S: Nu ma intereseaza cine castiga, dar la facultatea de jurnalism,fie ea si Spiru, nu va invata ca mass-media ar trebui sa fie echidistanta?? Antena3=Romania Tv=PSDnews

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *