Skip to content
Politică

De la liberalismul clasic, la biserică, sat și familie tradițională: Cum încercă liderul PNL să încalece valul naționalist din România

Inquam Photos/Octav Ganea

Ludovic Orban, actualul președinte al PNL, a oficializat săptămâna trecută decizia de a candida la congresul liberalilor pentru încă un mandat în fruntea partidului. Deși poartă în titulatură denumirea de “liberal”, Orban a venit cu o propunere oarecum surprinzătoare pentru viitorul PNL, o moțiune “liberal-conservatoare”. Aceasta apropie mai degrabă Partidul Național Liberal de un partid creștin-democrat. Întrebarea e de ce a ales Ludovic Orban această cale?

În ultimii ani, Ludovic Orban a devenit unul dintre cei mai abili politicieni români, reușind să intuiască și să se muleze foarte bine pe dorințele publicului. După alegerile parlamentare din 2016, PSD a venit la guvernare alături de ALDE și de UDMR. PNL obținuse un scor modest care îi permitea să facă doar opoziție. Câteva acțiuni precum OUG 13 din iarna lui 2016-2017 au decredibilizat rapid însă guvernarea PSD. Societatea civilă a perceput dorința liderilor social-democrați de a modifica legile justiției drept o tentativă de a-l proteja pe președintele de atunci al PSD, Liviu Dragnea, cel care avea numeroase problemele penale. În iarnă au urmat protestele, iar PNL, sub Ludovic Orban, s-a alăturat valului de protestatari anti-PSD, criticând puternic guvernarea social-democrată.

Curentul anti-PSD a devenit astfel principalul laitmotiv al opoziției, și în special al PNL care încerca să se definească nu atât printr-o doctrină liberală, cât mai ales prin opoziție față de PSD. Partidul Național Liberal, ne spunea astfel Orban este tot ceea ce PSD nu este. Cățărându-se pe valul anti-PSD, Ludovic Orban a reușit să transforme PNL în cel mai puternic partid din țară. La alegerile europarlamentare din 2019, PNL s-a clasat pe prima poziție. A urmat apoi dărâmarea guvernului Dăncilă, ultimul guvern social-democrat din ultimii ani și preluarea guvernării. Victoria zdrobitoare a lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale a însemnat apogeul creșterii PNL. Dar apoi a urmat pandemia și PNL a început să se erodeze tot mai mult la guvernare. Alegerile din decembrie 2020 au însemnat o gură de oxigen pentru PSD care se clasa pe prima poziție în preferințele electoratului. Totuși, din lipsa unei majorități, PNL continua guvernarea alături de USR-PLUS și UDMR. Pe fondul pandemiei și a apariției unei formațiuni anti-sistem în parlamentul României, AUR, un curent iliberal a început să prindă contur, aducând tot mai multe procente populiștilor.

Ultimul sondaj INSCOP Research arată că românii nu mai susțin democrația liberală și se îndreaptă mai degrabă cu pași alarmanți spre o democrație iliberală. Aproape 60% dintre români ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională. Totodată, un sondaj Politico arată că PNL e în scădere, PSD este lider detașat, iar AUR este și el în urcare. În acest context, Ludovic Orban a ales să se reorienteze din nou, îmbrățișând un curent naționalist care este în antiteză cu ideile liberalismului clasic. Orban speră să transforme PNL într-o nouă formațiune politică, cățărându-se de data aceasta pe valul naționalist, în loc să i se opună. Lucrul acesta poate fi periculos pe termen lung pentru sănătatea democrației liberale, de vreme ce valul naționalist promovează idei și valori iliberale. De altfel, președintele PNL și-a confirmat intențiile în fața altor lideri locali ai PNL. Orban a spus că el apără doctrina națională, patriotică, creștină, valori „adorate” de o mare parte dintre români, și că nu se va bate pentru „15-17% din publicul modern, progresist”. „La ora actuală există în România aproximativ 65-70% din populaţie care adoră sau simpatizează, vibrează la elemente de doctrină naţională, patriotică, creştină, cu baza conservatoare, cu fundamentele tradiţionale ale societăţii româneşti, satul românesc, şcoala, biserica, familia, sunt lucruri fundamentale în dezvoltarea societăţii româneşti, sunt valori pe care noi trebuie să le apărăm, ca şi partid politic”, a spus Orban.

Aceasta este așadar confirmarea faptului că Orban a decis să se reorienteze în mod oportunist spre o nouă tendință din societatea românească, chiar dacă aceasta este una profund iliberală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *