Skip to content
Puterea Știrilor Video

De partea cui este Klaus Iohannis în lupta pentru președinția PNL. Virgil Guran: Avem un parteneriat cu președintele

Inquam Photos / George Călin

Invitat la Puterea Știrilor, liderul senatorilor liberali, Virgil Guran, susține că președintele Klaus Iohannis menține o atitudine imparțială în fața luptei dintre cei doi candidați pentru președinția PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu, neavând, astfel, niciun favorit. Guran spune că, deși au existat întâlniri între premier și președintele Klaus Iohannis, acestea sunt doar „în linie de serviciu”, iar șeful statului „nu este nici de-o parte, nici de alta”.

„Știu că sunt anumite speculații că președintele se va implica, că președintele va stabili cine trebuie să conducă. Președintele respectă Constituția, își respectă statul de președinte, își vede de prerogativele sale și eu zic că o face bine. Se va demonstra că a fost cel mai bun președinte din 1989 încoace.

Între președintele României și premier au fost dintotdeauna întâlniri și acestea sunt normale. Noi avem un parteneriat cu președintele, și aici mă refer la guvernarea noastră. Să spunem și faptul că președintele provine din partidul nostru spune multe și oricum vor exista multe întâlniri, se va întâlni și cu Ludovic Orban pe linie de serviciu când e o problemă cu Parlamentul, dar asta nu înseamnă că acesta este de o parte sau de alta. Eu cred că este imparțial așa cum îi stă bine unui președinte în aceste condiții și, după cum știți, Klaus Iohannis este un om echilibrat și va căuta să existe acest echilibru și să îl mențină pentru a nu fi probleme sau discuții în PNL”, susține Virgil Guran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *