Skip to content
Puterea Știrilor Video

De unde are Nicușor Dan bani pentru campanie. Candidatul sprijinit de USR neagă sponsorizările din zona imobiliară

psnews.ro
" "

Deputatul Nicușor Dan, candidat independent sprijinit de USR pentru Primăria Capitalei, invitat în studioul „Puterea Știrilor”, a dezvăluit de unde vor veni finanțările pentru campania sa, în contextul în care potrivit AEP, Alianța USR PLUS nu va putea face campanie în numele său, nu va putea deconta cheltuieli electorale și nici nu va apărea pe buletinul de vot.

„Până la acest moment nu am avut cheltuieli deosebite în această precampanie pe care am avut-o. Am plătit o mică publicitate pe Facebook de câteva mii de lei pe lună. Indemnizația mea de parlamentar este de 10.000 de lei pe lună și de aici vin banii. Am tipărit niște flaiere, tot așa de vreo 10.000 de lei.

Am deschis un cont în care oamenii îmi pot dona, cum am făcut și acum 4 și 8 ani. Am strâns acolo, până în acest moment, vreo 10.000 de lei, dar asta pentru că încă nu a început campania adevărată(…)”, spune acesta.

Confruntat cu informațiile PSnews.ro potrivit cărora Nicușor Dan ar avea sprijinul unui sponsor cu interese în zona imobiliară, deputat a declarat:

„Nu este adevărat. Este o informație care a circulat de ani de zile. Am fondat în 2008 Asociația „Salvați Bucureștiul” și care s-a ocupat de chestiuni care privesc dezvoltarea imobiliară, protejarea spațiilor verzi și a clădirilor de patrimoniu. Am avut o serie de litigii, am câștigat 166, n-am avut alte interese. Nu există sponsor pe zona imobiliară”.

Nicușor Dan nu poate candida ca independent din partea Alianței USR PLUS

Nicușor Dan nu poate candida la Primăria Capitalei din partea Alianței USR PLUS decât dacă se înscrie într-unul dintre cele două partide, potrivit unor precizări făcute de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). AEP își argumentează răspunsul explicând că alianței politice îi sunt aplicabile prevederile art. 30 din legea nr. 14/2003 potrivit cărora ”în cazul în care alianța politică se va prezenta în alegeri cu liste comune, candidații trebuie să facă parte dintr-un partid politic membru al alianței”.

Astfel, în cazul în care se va opta pentru Nicușor Dan și el va rămâne independent, Alianța USR PLUS nu va putea face campanie în numele său, nu va putea deconta cheltuieli electorale și nici nu va apărea pe buletinul de vot. Nicușor Dan susținea, însă, în urmă cu ceva timp că Alianța USR PLUS l-ar putea susține foarte bine chiar și în aceste condiții, explicând că banii pentru campanie îi va strânge el personal.

”Din punct de vedere logistic există două chestiuni. Există precampania, în care orice partid politic, orice alianță poate să facă orice fel de acțiune politică pe banii ei pe care nu îi decontează nimeni, deci poate să susțină orice, nu este limitată, poate inclusiv să susțină candidatura unui independent. Și există perioada de campanie electorală în care, e adevărat, banii pe care un partid sau o alianță îi cheltuie și pe care poate să-i ramburseze de la AEP trebuie să fie pentru candidații ei, dar pe perioada campaniei există o sumă limitată pe care un candidat la Primărie poate să o cheltuie și pe care, fără îndoială, dacă Alianța mă va susține, pot să o aduc eu. Nici mediatic, nici logistic, din nicio perspectivă Alianța nu este împiedicată în niciun fel să susțină candidatura”, a declarat Nicușor Dan la acea vreme.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *