Skip to content
Evenimente

Debarcarea din Normandia. 75 de ani de la invazia Aliaților pentru eliberarea Europei din mâinile naziștilor

MagnaNews

Liderii mondiali s-au întrunit pe coasta sudică a Angliei pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a Debarcării din Normandia, cea mai mare invazie maritimă din istorie și o operă care a dus la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial.

Regina Elisabeta și premierul Theresa May au fost însoțite, pentru evenimentele comemorative din Portsmouth, de veterani și de președintele Donald Trump, aflat în ultima zi a vizitei de stat în Marea Britanie. Președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul canadian Justin Trudeau, primul ministru australian Scott Morrison, cancelarul german Angela Merkel, lideri și personalități de rang înalt din alte 10 țări au participat, de asemenea, la eveniment.

Operațiunea Overlord

Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliații au traversat Sena.

Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia.
Primele forțe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit și Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forțe substanțiale ale Franței Libere și Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Norvegia.

Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale aviației, artileriei navale, din noaptea de 5-6 iunie.
În dimineața zilei de 6 iunie, a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth.

Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944.

Atracție turistică

Plajele pe care au debarcat aliaţii au devenit atracţie turistică. Unele agenţii propun chiar un tur detaliat, eşalonat pe patru zile. Cele cinci puncte strategice ale debarcării sunt cunoscute acum după numele lor de cod de atunci: Sword, Juno, Gold, Omaha şi Utah Beach.

O atracţie specială o reprezintă cimitirele, fie ele americane, britanice sau germane. Cimitirul american de la Omaha Beach, de exemplu, atrage două milioane de vizitatori pe an.

De asemenea, numeroase muzee legate de Debarcare pot fi vizitate în Normandia, cel mai important fiind Memorialul de la Caen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *