Debitele râurilor din nordul, vestul şi centrul tării vor fi în creştere duminică din cauza precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, iar nivelurile se vor mai situa în jurul şi peste Cotele de Atenţie pe cursul inferior al Turului, potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 7 – 13 ianuarie 2024.
„În prima zi a intervalului, debitele medii zilnice, vor fi în creştere pe râurile din nordul, vestul şi centrul tării, datorită precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării şi relativ staţionare pe celelalte râuri. Datorită propagării viiturilor formate anterior, în prima zi a intervalului, nivelurile se vor mai situa în jurul şi peste Cotele de Atenţie pe cursul inferior al Turului. În partea a doua a intervalului, debitele vor fi în scădere pe râurile din nordul, vestul şi centrul ţării, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din aceste zone, unde vor fi în creştere prin propagare şi cele din sudul şi estul ţării unde vor fi staţionare”, arată prognoza INHGA.
Hidrologii avertizează că în partea a doua a intervalului este posibilă apariţia formaţiunilor incipiente de gheaţă (ace de gheaţă, gheaţă la maluri, năboi) pe unele râuri din jumătatea de nord a ţării.
În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va în scădere uşoară în primele trei zile ale intervalului de prognoză, până la valoarea 8.800 metri cubi/secundă (mc/s), apoi în creştere în următoarele trei zile, până la valoarea de 9.000 mc/s şi staţionar în ultima zi, situându-se peste media multianuală a lunii ianuarie (4.950 mc/s).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News