Ministerul Educaţiei va implementa un program naţional pentru a reduce abandonul universitar, a susţinut marţi ministrul Ligia Deca.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a participat la cele două sesiuni dedicate miniştrilor din Uniunea Europeană responsabili de educaţie, în cadrul Reuniunii informale a miniştrilor educaţiei şi tineretului, care a avut loc în perioada 18-19 septembrie în Zaragoza, Spania.
„Prima sesiune a fost dedicată sprijinirii tranziţiei de la învăţământul preuniversitar la cel superior, precum şi suportului acordat studenţilor provenind din medii dezavantajate. Ministerul Educaţiei va implementa un program naţional pentru a reduce abandonul universitar. Programul va sprijini cadrele didactice să ofere cursuri remediale studenţilor care întâmpină dificultăţi, fiind dezvoltate politici şi practici de reînmatriculare şi reintegrare a studenţilor, de tipul ‘A doua şansă’. De asemenea, vom sprijini studenţii care provin din familii cu un nivel scăzut de educaţie, prin programe de tipul ‘Primul student din familie’”, a scris ministrul pe Facebook.
Cea de-a doua sesiune de lucru a fost dedicată promovării cetăţeniei democratice şi valorilor comune în Uniunea Europeană.
Ministrul Ligia Deca a prezentat exemple de bune practici din România, inclusiv disciplina Educaţie civică, predată încă din ciclul primar, precum şi alte discipline, cum ar fi Gândirea critică şi drepturile copiilor, Educaţia interculturală sau Educaţia pentru cetăţenie democratică.
„Am subliniat implicarea României în propunerea unui set de indicatori privind monitorizarea şi evaluarea valorilor fundamentale, ca element central al Spaţiului European al Învăţământului Superior”, a mai scris ministrul.
Totodată, Ligia Deca a avut o întâlnire cu secretarul de stat Natalia Miteva, din partea Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Bulgaria, cu care a discutat despre schimbul de bune practici privind dezvoltarea educaţiei în domeniile STIM.
„Îmi reafirm angajamentul de a face totul pentru a oferi studenţilor un învăţământ superior de calitate, accesibil indiferent de condiţia socială sau de mediul de provenienţă. De asemenea, în calitate de ministru al educaţiei, voi sprijini, prin măsuri educaţionale, cetăţenia democratică şi valorile comune în Uniunea Europeană”, a mai susţinut Deca.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News