Ministra Educaţiei Ligia Deca a vorbit despre programul de prevenire a violenţei şi a înfracţiunilor în mediul şcolar şi a punctat că a iniţiat „o modificare a cadrului legislativ pentru ca şcolile să poată să utilizeze aparatura audio-video pe care o au, mai ales cele care sunt centre de examen, pentru a preveni faptele de violenţă în şcoală sau pentru a stabili adevărul în cazul în care astfel de incidente au avut loc”.
„Avem un program de prevenire a violenţei şi a infracţiunilor în mediul şcolar, denumit împreună prindem curaj şi în acest în acelaşi sens am iniţiat o modificare a cadrului legislativ pentru ca şcolile să poată să utilizeze aparatura audio-video pe care o au, mai ales cele care sunt centre de examen, pentru a preveni faptele de violenţă în şcoală sau pentru a stabili adevărul în cazul în care astfel de incidente au avut loc. Nu este o măsură cu altă conotaţie, este o măsură strict dedicată creşterii climatului de siguranţă în şcoală”, a explicat Ligia Deca, într-o conferinţă de presă susţinută, luni la Câmpulung Muscel.
Ea a subliniat că „este o măsură care ţine cont de legislaţia privind protecţia datelor personale”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News