Deca, la Bookfest Chişinău: Lectura, sursă de învățare esențială

Ligia Deca
Sursă foto: Facebook / Ligia Deca

Lectura formează competenţele de bază care oferă fundamentul necesar pentru a parcurge un traseu de învăţare, susţine ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Potrivit ministrului Educaţiei, programele naţionale „O carte pentru fiecare” şi „Vouchere culturale pentru elevi”, prevăzute în noua Lege a învăţământului preuniversitar, vor contribui la apropierea copiilor de lectură şi de manifestările culturale.

„Am putut, cu ocazia deschiderii oficiale a Salonului Internaţional de carte Bookfest – Chişinău 2023, să transmit aprecierea mea pentru toţi cei care fac eforturi să beneficiem cu toţii de cărţi de calitate. Avem nevoie să facilităm contactul direct al copiilor cu lectura de la cele mai mici vârste.

Pentru că, fără îndoială, lectura este o sursă de învăţare esenţială pentru a face faţă provocărilor actuale! Abordată şi din perspectiva tehnologiei, devine parte a contextelor noi de învăţare. În România, programele naţionale „O carte pentru fiecare” şi „Vouchere culturale pentru elevi”, prevăzute în noua Lege a învăţământului preuniversitar, vor contribui la apropierea copiilor de lectură şi de manifestările culturale”, a scris Deca pe Facebook.

La Bookfest Chişinău, organizat de Asociaţia Editorilor din România şi Universitatea de Stat din Moldova, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, cititorii se vor bucura de 30.000 de titluri, 90 de lansări de carte şi de prezenţa celor mai prestigioase edituri din România şi Republica Moldova.

„Salonul de carte devine, astfel, un instrument autentic de creare a spaţiului lingvistic şi cultural comun”, a mai scris Deca.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: