Skip to content
Politică

Decebal Traian Remeș, dezvăluiri : Traian Băsescu m-a mințit și s-a mințit și pe el. Este plin de datorii față de mine

Fostul ministru Decebal Traian Remeș și-a strâns confesiunile în cartea ”Izbituri și izbutiri” apărută în 2014. Printre cele mai emoționante capitole ale cărții se numără ”Scrisoare netrimisă”, o mărturisire emoționantă despre perioada petrecută în detenție și despre Traian Băsescu. Este vorba despre o scrisoare netrimisă destinată mamei lui Decebal Traian Remeș.

În rândurile care urmează, vă prezentăm câteva pasaje din capitolul „Scrisoare netrimisă” din cartea „Izbituri și izbutiri”:

„Nu ți-am mai scris, am și uitat de când. Atunci eram tânăr și la trup curat. Astăzi, fără nicio vină, mă uit la anii duși și-mi spun cu convingere că eu am fost al lumii, cu cât mai sus, cu atâta mai îngrădit, mai pândit, mai vânat. Azi sunt mai alb decât dumneata și mai pățit. M-am gândit să-ți povestesc ce și cum, poate nu ai aflat. Am ajuns la pensiune spre finalul lui februarie. Casă, masă, papa, dracu-lacu. Lux a-ntâia. M-a sponsorizat unul Băsescu, o să-l mai laud că merită, cu condiția să stau cel puțin un an și apoi, după placul meu, cât poftesc. Dumneata știi că nu m-am lăcomit niciodată la al altuia, numai că ăsta cu sponsorizarea este plin de datorii față de mine că, nici eu, nici el, nu mai știm socoteala exactă. Îi cam rău la plată, îi cam rar la pleată, mincinos fără pereche! Pe mine m-a mințit, pe alții i-a mințit, de fapt pe toți i-a mințit și, pentru a fi drept cu el, s-a mințit și pe el. De ce? Așa-i făcut. Ce mi-am zis într-o asemenea situație? Decât nimic, mai bine să mă aleg cu puținul cât s-a îndurat să îmi dea. Mulțumirile mele le va primi, dacă nu-l fură moartea”.

„Să ne promitem, mamă, că la Paștele viitor ne vom vedea. Lasă-mi un ou până atunci. Nu ar fi bai dacă se impute. Am în chelie cui îl arunca”.

„Să ne promitem, mamă, că la Paștele viitor nu îl caută unul dintre noi pe celălalt cu o floare și câte lacrimi ne-au mai rămas neplânse. Să nu ne căutăm unul pe altul la casa de carte, într-un ceas anume, nu ne putem feri și nu ne poate nimeni feri”.

„Pușcăria, pentru cei ca mine, nu se deschide sfărâmând din interior porțile, ci din afară, pe cele de la Cotroceni, procuratură și instanțe. Poporul stupid, după nefericita dar exacta zisă a lui Brucan, a ales, din păcate, prost”.

„Am aici în pensiune un coleg. Pictor talentat. Lucrează la Spălarea păcatului, un Iisus pe crucea credinței, cu doi tâlhari alături. Orice încercări face, tâlharii seamănă între e ice seamănă, dar cu Băsescu par a fi frați gemeni. Nu te poți pune cu vrerea Domnului”.
„Izbituri şi izbutiri”, Confesiuni şi pamflete

„Izbituri şi izbutiri” este o carte de confesiuni şi pamflete. Decebal Traian Remeș a scris volumul în perioada detenţiei. Acesta ia în discuţie clasa politică românească a ultimilor 24 de ani, un mediu în care Remeş a trăit, unde a adunat răni sau poate a provocat răni. „Am primit Izbituri în viaţa politică, pentru că într-o viaţă cu funcţii mai înalte eşti izbit de oameni pe care i-ai îndatorat. Am numit şi Izbutiri în sensul că totuşi într-o viaţă de om reuşeşti să ai şi ceva izbutiri.” Personajele principale ale cărţii sunt Remeş şi preşedintele Traian Băsescu, pe care-l numeşte tizul său.

1 comentariu la “Decebal Traian Remeș, dezvăluiri : Traian Băsescu m-a mințit și s-a mințit și pe el. Este plin de datorii față de mine

  1. traian basescu a mintit pe toata lumea timp de 10 ani! ar fi timpul sa se duca la locul lui, Jilava, poarta alba, rahova , etc!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *