Curtea Penală Internațională a luat o decizie halucinantă cu privire la crimele comise de Statul Islamic.
Astfel, Curtea Penală Internațională a transmis, miercuri, că ‘în stadiul actual’ nu va deschide o anchetă privind presupusele crime, între care și genocid, comise de gruparea Statul Islamic (SI) în Irak și Siria, pentru că nu are competență în acest sens, potrivit Agerpres.
„Au fost semnalate crime de o cruzime incredibilă, în special execuții în masă, sclavie sexuală, violuri și alte forme de violență sexuală”, a declarat procuroarea Fatou Bensouda într-un comunicat.
Conflictul PNL-USRPLUS, faza pe dosare penale: Coaliția de guvernare riscă să explodeze
Scenariu de ULTIMĂ ORĂ la USRPLUS: Ioana Mihăilă ministru și Vlad Voiculescu consilier
”PNL își dorește ca această coaliție să continue”. Nelu Tătaru speră într-un acord cu USRPLUS la ședința de marți
Comisia de anchetă cerută de PSD cu privire la îmbolnăvirile de COVID-19, la mâna Parlamentului
Cifra de 150.000 de militari ruși la frontiera cu Ucraina, ”un pic exagerată”. Dan Dungaciu: Asistăm, de fapt, la o dezescaladare a conflictului
Astfel, potrivit acesteia, CPI are competența de a-i urmări pe unii dintre miile de jihadiști proveniți din țările care au ratificat Statutul de la Roma, între care Tunisia, Marea Britanie, Iordania, Germania, Belgia, Olanda și Australia. Însă, chiar și așa, a subliniat Bensouda, perspectivele unei urmăriri în justiție sunt reduse, deoarece organizația SI este ‘condusă în principal de cetățeni irakieni și sirieni’.
„În stadiul actual, șansele ca CPI să poată investiga și urmări în justiție persoanele care au cea mai mare responsabilitate în conducerea SI par foarte reduse. În prezent, temeiul juridic necesar pentru a efectua o analiză preliminară este prea restrâns”, a mai spus procuroarea.
Fatou Bensouda a oferit însă o altă soluție pentru deschiderea unei anchete de către CPI: adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluții în acest sens, la fel ca în cazul Libiei în 2011.