Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus în legătură cu legalitatea rechizitoriului în dosarul Revoluţiei este aşteptată în 14 iunie, termenul fiind stabilit la o zi după ce a fost instituit un complet de trei judecători care să judece cauza, ca urmare a faptului că ce cei doi judecători din completul desemnat iniţial nu au reuşit să ajungă la o soluţie comună.
”Repune cauza pe rol în vederea judecării acesteia în complet de divergenţă. Definitivă. (…) Stabileşte termen de judecată la data de 14 iunie 2024”, conform deciziei ICCJ din 15 mai.În 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, a ”constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: – Iliescu Ion, fost preşedinte al României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii (…)”.
Acuzaţii au contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind repartizat unui complet de doi judecători, potrivit art. 53, alin. (1), lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ÎCCJ.
În 8 martie 2024, completul ÎCCJ a rămas să se pronunţe asupra contestaţiei celor trei inculpaţi. După trei amânări, argumentul fiind că este nevoie de timp pentru deliberare, miercuri, 15 mai. în şedinţa camerei de consiliu, s-a decis definitiv “repunerea cauzei pe rol în vederea judecării acesteia în complet de divergenţă”.
Conform art. 354, alin. (5) din Codul procedură penală, în situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.
Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii. Iliescu este acuzat că şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN. „Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989, au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari”, afirmau procurorii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News