Skip to content
Politică

Decizia PSD Olt la prezidențiale, după cearta Stănescu – Dăncilă din CEX

ziaruldeolt.ro

Liderul PSD Olt, Paul Stănescu, a votat marți în CEX împotriva candidaturii Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidențiale, fostul vicepremier fiind de părere că Gabriela Firea e un candidat mai bun. În timpul ședinței, Stănescu și Dăncilă au avut schimburi dure de replici. Numărul doi din organizația PSD Olt a anunțat joi, că în filială s-a decis să se facă totuși campanie pentru Dăncilă:

S-a luat o decizie, noi am susţinut o altă idee, am susţinut ideea de avea un alt candidat astfel încât să ne maximizăm şansele la preşedinţia României. În momentul de faţă nu pot să vă spun ce şanse avem, probabil şi noi, pe Olt, vom face o serie de sondaje pentru a vedea care sunt şansele noastre şi ce putem face să le maximizăm. Bineînţeles că vom face campanie (pentru Viorica Dăncilă în campania pentru alegerile prezidenţiale n.r.). Faptul că în interiorul partidului am avut o altă idee, majoritatea decide. Chiar dacă considerăm că deciziile care s-au luat, unele dintre ele sunt greşite, suntem membri ai PSD şi vom face tot ce putem astfel încât candidatul nostru să-şi maximizeze voturile la nivelul judeţului Olt„, a spus Marius Oprescu, președinte executiv PSD Olt, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *