DECIZIE a CCR: Supraimpozitarea producătorilor de energie electrică nu poate fi 100%, dar poate depăși 50%

Sursa foto: Curtea Constituțională a României

Curtea Constituțională a redactat și publicat, după aproape 7 luni, motivarea deciziei sale din 7 noiembrie 2024, prin care a declarat neconstituțională așa-numita contribuție la Fondul de Tranziție Energetică impusă producătorilor de energie electrică, prin care aceștia au fost obligați să plătească la stat 100% din veniturile suplimentare rezultate din tranzacții angro de vânzare efectuate la prețuri de peste 450 lei/MWh, iar ulterior 400 lei/MWh.

Textul motivării deciziei CCR reprezintă o veste bună pentru Guvern, întrucât din acesta rezultă că autoritățile vor putea și în continuare să-i supraimpoziteze pe producătorii de energie, cu condiția să respecte limitele trasate de Curte.

Încasările bugetare din contribuția la Fondul de Tranziție Energetică s-au ridicat la peste 18 miliarde lei (circa 18,4 miliarde lei) în mod cumulat, în 2022, 2023 și 2024, bani care au fost folosiți la compensarea furnizorilor de energie și gaze pentru costurile plafonării prețurilor finale la consumatori. Aici intră și ce s-a încasat din supraimpozitarea traderilor, însă cel mai probabil sumele de la aceștia sunt nesemnificative în raport cu totalul. Și, de altfel, și suprataxarea tradingului a fost atacată la CCR, care nu s-a pronunțat încă.

″În ceea ce privește caracterul adecvat al măsurii, Curtea apreciază că impunerea obligației de achitare a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică este capabilă, în abstract, să îndeplinească scopul legitim urmărit. Curtea observă, însă, caracterul deosebit de oneros al acestei contribuții, al cărei cuantum este foarte ridicat, fiind fixat la întregul venit suplimentar obținut peste plafonul de 450 lei/MW, iar ulterior de 400 de lei/MWh, preț de referință stabilit ca atare prin lege. Cu alte cuvinte, întregul venit suplimentar obținut de producătorii de energie electrică pentru activitatea de producție/entitățile agregate care depășește nivelul menționat reprezintă contribuția la Fondul de Tranziție Energetică.

Un asemenea cuantum constituie o ingerință a statului care depășește ceea ce este necesar pentru atingerea scopului legitim urmărit. Dacă instituirea unui preț de referință este acceptabilă, Curtea reține că venitul suplimentar obținut pe piețele de electricitate de producătorul de energie electrică/entitatea agregată din producția proprie și/sau transferată din portofoliul de producție în cel de furnizare nu poate forma obiectul unei măsuri echivalente confiscării, astfel că statul trebuie să stabilească un mecanism de reglare a pieței care să permită susținerea rolului său de stat social într-un mod în care să nu anihileze dreptul de proprietate privată. Parlamentul avea obligația să adopte o reglementare prin care să se realizeze cu aceeași eficiență scopul legitim urmărit și care să nu impieteze într-o măsură atât de severă asupra veniturilor operatorilor economici antereferiți″, se arată în motivarea deciziei, analizată de Profit.ro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: