Skip to content
Politică

Decizie CCR: Majorările salariilor parlamentarilor, primarilor și președinților de Consilii Județene sunt neconstituționale

Inquam Photos / George Călin

Judecătorii CCR au decis, miercuri, că majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor, președinților de Consilii Județene, primari, parlamentari sunt neconstituționale, informează Hotnews.

USR sesiza în cele două solicitări că proiectele de legi adoptate de Parlament nu respectă principiul bicameralismului și încălca procedurile parlamentare de adoptare a legilor. De asemenea, iniţiatorii nu au indicat de unde vor fi luaţi banii, adică sursa de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare ce ar fi decurs din aplicarea noilor măsuri.

Parlamentul a adoptat în luna iunie un proiect de lege care prevede majorarea indemnizațiilor tuturor demnitarilor, la pachet cu salariile bugetarilor.

Modificările aduse legii ar fi dus la creșterea indemnizațiilor tuturor demnitarilor, de la subprefecți la președinte, cu sume cuprinse între 880 și 1.410 lei, în condițiile în care salariile acestora erau înghețate prin legea salarizării.

2 comentarii la “Decizie CCR: Majorările salariilor parlamentarilor, primarilor și președinților de Consilii Județene sunt neconstituționale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *