Skip to content
Politică

Decizie fără precedent. Putin le dă voie militarilor să deschidă focul asupra mulțimilor

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a luat o decizie fără precedent, în momentul în care a promulgat o variantă modificată a legii privind atribuțiile și drepturile FSB, care extinde prerogativele angajaților Serviciului Federal de Securitate, permițându-le să deschidă focul asupra persoanelor civile în cazuri extreme.

Înaintea de utilizarea forței, angajații FSB sunt obligați să-și decline identitatea și intențiile pentru a le da cetățenilor posibilitatea să se conformeze dispozițiilor. Însă, potrivit documentului promulgat, angajații serviciilor speciale pot să nu recurgă la acest avertisment dacă o întârziere în acțiune ar constitui un pericol direct pentru viața cetățenilor sau a angajaților FSB, informează antena3.ro.

Astfel, personalul FSB obține permisiunea de a deschide focul asupra mulțimilor, inclusiv asupra copiilor și femeilor, în cazul în care constată existența unei amenințări teroriste, intervine pentru o eliberare de ostatici sau ripostează împotriva unui atac armat asupra unor obiective importante și potențial sensibile, precum clădiri, imobile sau facilități aparținând puterii de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *