Elena Udrea va merge, duminică, la Comisia Juridică, unde se va da rapoarte pe cererile DNA, iar, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, unde se va da vot final şi s-ar putea da undă verde arestării sale, notează româniatv.net.
Vineri, Elena Udrea şi-a trimis avocaţii la Parlament pentru a studia dosarele în care se cere arestarea sa preventivă.
Elena Udrea nu are de gând să demisioneze din Parlament şi aşteaptă votul colegilor deputaţi în privinţa cererilor DNA de încuviinţare a urmăririi penale şi a arestării sale în dosarele GALA BUTE şi MICROSOFT.
Fostul ministru Elena Udrea a declarat pentru România TV că nu a luat în calcul varianta demisiei sale, înainte de votul din plen.