DECIZIE „Horticultura urbană” va fi subvenționată asemenea celorlalte culturi agricole

Sursa: Faceboook

Horticultura urbană și cea în medii controlate, prin care se înțelege cultivarea în spaţiul intravilan al localităţilor a plantelor horticole (legumicole, inclusiv a ciupercilor, pomicole, sau floricole comestibile), în scopul utilizării lor ca hrană proaspătă sau procesată sau în scopuri medicinale, ar urma să fie subvenționată similiar culturilor agricole tradiționale, dar și prin cheltuieli de capital și granturi pentru achiziții de echipamente și pentru realizarea independenţei energetice, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament.

Măsura este propusă într-un proiect legislativ de liderul grupului minorităților din Parlament, Varujan Pambuccian, care arată că România se confruntă cu schimbări climatice care au condus la un grad mare de deşertificare, secetă şi inundaţii, iar, în acest context, este necesară dezvoltarea unei legislaţii care să definească, să reglementeze şi să creeze premisele dezvoltării horticulturii în medii controlate şi a horticulturii urbane în România.

”În România există deja un supermarket care desface produse vegetale realizate în medii controlate şi urmează ca încă două supermarket-uri să îşi finalizeze investiţiile în acest an. De aceea este important să stimulăm dezvoltarea de startup-uri locale care să poată complementa cu producţie locală plantele crescute în acest regim”, arată inițiatorul.

 

Conform proiectului, horticultura în medii controlate este o modalitate de creştere a plantelor în spaţii izolate din punct de vedere climatic, chimic şi biologic în scopul utilizării producţiei obţinute pentru consumul uman, ca hrană în stare proaspătă sau procesată, în scopuri medicinale precum şi pentru obţinerea furajelor verzi pentru animale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: