Skip to content
Politică

Decizie la PNL: ce ministru liberal va fi înlocuit la remanierea guvernamentală

Inquam Photos / Octav Ganea

Decizie la Partidul Național Liberal (PNL). Surse politice au dezvăluit pentru PS News că liderii liberali au decis ca ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, să fie înlocuit la următoarea remaniere, după ce acesta ar fi pierdut susținerea celui care l-a promovat în această poziție, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava și prim-vicepreședinte PNL.

„E o decizie finală (n.r – remanierea lui Constantin Daniel Cadariu) care va fi anunțată când se va anunța și ziua remanierii. Deocamdată nu avem o dată exactă referitoare la ziua remanierii, însă cu siguranță la începutul lunii septembrie”, au precizat surse liberale pentru PS News.

Senator PNL de Suceava, Constantin – Daniel Cadariu (54 de ani) a fost propunerea PNL pentru ministerul economiei, antreprenoriatului și turismului. Absolvent al Facultății de Mecanică, Secția Mașini Termice, Institutul Politehnic Iași, inginerul Cadariu nu pare să se fi angajat înainte de 29 de ani, potrivit CV-ului oficial. Primul job a fost de contabil la SC Danadi Prod COM SRL Gura Humorului. Între 2005 și 2008, Constantin – Daniel Cădariu a lucrat la Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca expert în cadrul Corpului de control al ministrului (sub Vasile Blaga și Cristian David).

Înainte de a ajunge senator, Cadariu a fost și consilier local în Gura Humorului, iar apoi consilier județean.

Ministrul deține, potrivit declarației de avere, patru terenuri intravilane în Gura Humorului și Păltinoasa, un apartament și o casă. Anul trecut a câștigat 130.000 de lei ca senator, iar soția sa circa 20.000 de lei de la firma pe care o administrează. Potrivit declarației de interese, acesta deține firma Alidan Motto com, firmă suspendată temporar, aflată în dizolvare.

Amintim că PS News a scris încă de la începutul lunii iulie despre plecarea lui Cadariu din Guvern. Detalii aici: Un ministru liberal ar putea pleca din Guvern, deși premierul a anunțat că nu face remanieri: „A pierdut deja susținerea lui!”

„Se impune o remaniere în Guvern până la sfârşitul anului”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi seara că, din punctul său de vedere, se impune o remaniere guvernamentală până la sfârşitul acestui an.

„Ştiu şi avem o monitorizare a fiecărui ministru din actualul guvern – şi PSD, şi PNL, la fel cum o are, cred, şi prim-ministrul. Din punctul meu de vedere, se impune până la sfârşitul anului să fie o remaniere în Guvern”, a spus Ciolacu la Antena 3.

Liderul social-democrat a precizat că subiectul remanierii va fi discutat atât în coaliţie, cât şi la nivelul partidului.

„O să avem o discuţie aplicată în interiorul coaliţiei. Nu este prima oară când spun că este un lucru normal o remaniere. Vom face o analiză. Am o întâlnire şi la sfârşitul lunii şi cu grupurile parlamentare, şi cu conducerea partidului, unde o să discutăm toate aceste subiecte. Sunt atât de mândru că, într-un timp scurt, am reuşit în interiorul partidului să duc decizia cât mai jos, încât vreau să apăr cu toată forţa mea această democraţie pe care am deschis-o în partid”, a declarat Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *