Medicamentele expirate sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitale publice sau private, care vor fi obligate să le primească, prevede un proiect legislativ adoptat de către Parlament, prin votul final al deputaților, arată profit.ro.
Costurile colectării vor fi decontate de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, iar pe ambalajele medicamentelor va trebui inscripționat, totodată, un mesaj privind noua modalitate de colectare. Proiectul prevedea inițial ca medicamentele expirate sau neutilizate să fie returnate în farmacii, iar acestea să se ocupe de distrugerea lor. Majoritatea de guvernământ a eliminat, însă, din proiect anul trecut toate aceste prevederi, înlocuindu-le cu reglementări privind înființarea farmaciilor universitare.
Președintele Iohannis a sesizat însă că scopul proiectului a fost deturnat și a retrimis proiectul spre reexaminare Parlamentului, care, la Senat, a eliminat prevederile privind farmaciile universitare și a pus în responsabilitatea spitalelor sarcina preluării medicamentelor expirate de la populație.
Astfel, potrivit proiectului reexaminat și adoptat: „Medicamentele expirate și/sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitale publice sau private, care sunt obligate să le primească în scopul eliminării lor finale”.
Desemnarea spitalelor pentru colectarea medicamentelor expirate este explicată prin faptul că unitățile medicale respective dețin deja spațiile, logistica și personalul necesar activităților de colectare și distrugere a deșeurilor periculoase.
„Spre deosebire de farmacii, în cadrul spitalelor deja există o activitate de colectare și de distrugere pe scară largă a deșeurilor periculoase provenite de la medicamentele expirate sau neutilizate ori dispozitivelor medicale și a celorlalte deșeuri provenite din procedurile medicale efectuate în cadrul acestora”, susțin aleșii, conform profit.ro.
Pentru comunitățile izolate sau cu populație scăzută, colectarea se poate gestiona prin amplasarea unor containere lângă dispensarele regionale.
Deputații au stabilit în plus următoarele: „Costurile pentru desfășurarea operațiunilor prevăzute (…) de către spitalele publice sau private se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”.
„Costurile aferente proceselor de neutralizare nu pot fi suportate din fondurile și așa mici ale spitalelor. Ar însemna deturnarea de fonduri alocate serviciilor de sănătate către serviciile de utilitate publică”, mai arată aleșii.
Proiectul introduce și noi obligații de etichetare a medicamentelor, în sensul informării populației cu privire la aruncarea medicamentelor expirate. Astfel va fi obligatorie: „menţionarea vizibilă şi uşor de citit, cu font Times New Roman, format îngroşat şi cu majuscule, cu următoarea atenționare: MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATETREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE; mărimea textului avertismentului nu poate fi mai mică cu mai mult de 2 puncte, decât mărimea denumirii medicamentului; este interzisă inserarea unui text al cărui font să aibă dimensiunea mai mare sau egală cu cea a avertismentului, cu excepţia denumirii medicamentului. Implementarea acestei prevederi se va face cu ocazia primei modificări a prospectului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2028”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News