Skip to content
Europa

Decizie şoc luată de Marea Britanie: Rapelul vaccinului anti-COVID, amânat cu 12 săptămâni

europafm.ro
" "

Datele de până acum susţin decizia Marii Britanii de a amâna până în a 12-a săptămână administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer, a afirmat joi ministrul sănătăţii Matt Hancock în parlament, anunţând că detalii privind eficacitatea vaccinării, strânse în campania de imunizare, vor fi făcute publice de îndată ce va fi posibil.

Circa 89% din eficacitate vine între a 14-a şi a 21-a zi după prima doză„, a spus Hancock, adăugând că a analizat datele şi că acestea susţin decizia autorităţilor de a prelungi la 12 săptămâni intervalul de timp între administrarea celor două doze.

" "

Ne uităm la aceste date şi măsurăm eficacitatea aici, pe plan intern, pentru cei care au fost vaccinaţi, comparând datele între cei care au fost vaccinaţi şi cei care au fost testaţi pozitiv. Monitorizăm această situaţie şi vom publica aceste date imediat ce vor fi clinic valide„, a adăugat ministrul britanic al sănătăţii.

Un studiu de prevalenţă, cunoscut ca REACT-1, a sugerat că numărul cazurilor de infectare nu a scăzut în primele zile de lockdown, deşi guvernul a susţinut că impactul restricţiilor introduse la 5 ianuarie nu se reflectă încă în cifre. „Cred că este prea devreme pentru a spune când vom putea să ridicăm o parte din restricţii„, a spus joi premierul Boris Johnson la un post de radio.

Ceea ce vedem în datele ONS, în studiul REACT, este contagiozitatea noii variante (a virusului) pe care am văzut-o venind exact înainte de Crăciun. Nu e niciun dubiu că se răspândeşte într-adevăr foarte rapid„, a menţionat Johnson, după cum transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Boris Johnson are ca obiectiv vaccinarea grupelor de mare risc şi a personalului medical din prima linie până la mijlocul lui februarie, înainte de a lua în calcul o relaxare a restricţiilor. Puţin mai devreme, ministrul educaţiei, Gavin Wiliamson, şi-a exprimat speranţa că şcolile se vor redeschide înainte de Paşte, dând asigurări că redeschiderea se va face cu un preaviz de două săptămâni.

Miniştrii i-au îndemnat pe oameni să stea în casă cât mai mult posibil, astfel încât să prevină supraaglomerarea spitalelor şi să le dea autorităţilor timp să deruleze campania de vaccinare. Cercetătorii au avertizat joi că al treilea lockdown pare să aibă un impact redus asupra ratelor de infectare, prevalenţa COVID-19 fiind ‘foarte ridicată’ şi neexistând ‘dovezi de declin’ în primele 10 zile de la reinstituirea restricţiilor.

Până când rata COVID-19 va fi redusă substanţial, serviciile de sănătate ‘vor rămâne sub o presiune extremă’, iar numărul de decese va continua să crească rapid, spun cercetătorii care conduc studiul de prevalenţă REACT-1 al Imperial College din Londra.

Prezentând cele mai recente date – care acoperă perioada 6-15 ianuarie -, profesorul Steven Riley, unul din conducătorii studiului, a precizat că rata de prevalenţă a fost de 1,58%, cea mai ridicată consemnată de studiul REACT, început în mai 2020. Aceasta înseamnă o creştere de peste 50% faţă de mijlocul lui decembrie. Riley a avertizat şi în ce priveşte speranţele imediate legate de vaccinuri. „Vaccinul va avea doar un impact limitat asupra prevalenţei pe termen scurt„, le-a spus el reporterilor.

Potrivit lui Paul Elliott, expert în epidemiologie şi sănătate publică, director al programului REACT, menţinerea la nivel ridicat a cazurilor de infectare s-ar putea datora în parte variantei mai transmisibile a virusului descoperite la sfârşitul anului trecut.

Guvernul a raportat miercuri o creştere a numărului deceselor zilnice, în ultimele 28 de zile consemnându-se 1.820. Cazurile noi de infectare, 38.905, au cunoscut totuşi o scădere faţă de un vârf recent de 68.053 la 8 ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *