Deciziile Colegiul Medicilor Stomatologi care afectau cabinetele mici vor fi remediate prin intervenția MS

Ministerul-Sanatatii
Sursă foto: Facebook

Ministerul Sănătăţii a fost informat miercuri, printr-o sesizare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, asupra faptului că în textele a două decizii privind aprobarea unor competenţe medicale transmise spre publicare în Monitorul Oficial s-au strecurat mai multe greşeli de transcriere, astfel că anumite specializări lipsesc. De altfel, medicii stomatologi au solicitat încă de săptămâna trecută abrogarea celor două decizii, susţinând că acestea restrâng dreptul de practică pentru un număr foarte mare de stomatologi.

Conform documentului transmis de Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) Ministerului Sănătăţii şi colegiilor teritoriale, din textele Deciziei nr. 4/2CN/2023, care aprobă competenţele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitate Stomatologie generală şi ale Deciziei nr. 5/2CN/2023, care aprobă competenţele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento- alveolară, lipsesc o parte dintre competenţele votate şi aprobate în şedinţa Consiliului national al CMSR din data de 19 mai. Ministerul Sănătăţii este cel care aprobă curricula şi specialităţile.

Omisiunea a fost sesizatã de către Biroul executiv naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România imediat după publicarea celor două decizii în Monitorul Oficial, susţine CMSR.

Pe 29 iunie, Biroul executiv al CMSR a convocat o şedinţă a Consiliului naţional al CMSR cu scopul de a remedia situaţia. Ca măsură, Biroul executiv naţional al CMSR a înaintat către Consiliul naţional al CMSR propunerea de a abroga cele două decizii.

În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului naţional al CMSR vor fi supuse la vot măsurile propuse de Biroul executiv naţional al CMSR pentru a remedia urgent situaţia generată de eroarea de transcriere.

Patronatul Medicilor Stomatologi din România a depus pe 26 iunie, la Ministerul Sănătăţii şi la Colegiul Medicilor Stomatologi din România notificări cerând revocarea de urgenţă a celor două decizii publicate în Monitorul Oficial, despre care afirmă că afectează peste 15.000 de stomatologi şi pacienţii acestora.

„Patronatul Medicilor Stomatologi din România (PMSR) aflat din Monitorul Oficial nr. 556/21.06.2023 despre deciziile emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România: nr. 4/2CN/2023 şi nr. 5/2CN/2023 care reglementează competenţele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitatea Stomatologie generală, precum şi competenţele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară. Patronatul Medicilor Stomatologi din România consideră că aceste acte legislative încalcă drepturile deja câştigate de aproximativ 15.000 de medici stomatologi dacă nu chiar mai mult, care au întrunit condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare”, argumentau patronatele.

Stomatologii argumentau că a fost scoasă din competenţa medicului stomatolog „stabilirea şi aplicarea planurilor de dispensarizare complexe,aplicabile în colectivităţile şcolare şi preşcolare” în condiţiile în care în cabinetele şcolare şi aşa insuficiente ca număr activează medici stomatologi generalişti.

De asemenea, Patronatul Medicilor Stomatologi din România a lansat şi o petiţie online, intitulată ÎMPREUNĂ PENTRU PACIENŢII NOŞTRI prin care solicita retragerea de îndată a celor două decizii, dar şi dezbaterea publică a acestor reglementări în cadrul întregului corp profesional al stomatologilor din România, informează News.ro.

În momentul de faţă în România sunt 27.649 de medici stomatologi, care îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 15.000 de cabinete sau clinici stomatologice private, conform datelor Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: