UPDATE/ Liberalul dezminte afirmațiile. Declarația din interiorul PNL care poate duce la ruperea ACL

UPDATE: Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat pentru PSnews.ro că declarațiile nu sunt adevărate, mai ales în contextul în care în ultimele zile a făcut campanie pentru Klaus Iohannis.

Acesta spune că  nu a făcut aceste declarații și nu are nici o legătură cu ele.

Știre inițială:

Unul dintre liderii PNL a făcut o declarație care ar putea aduce tensiuni majore în interiorul Alianței Creștin-Liberale.

Senatorul Varujan Vosganian spune că PNL nu ar fi trebuit să iasă din USL, iar fuziunea cu PDL nu face decât să îi dea noi șanse lui Traian Băsescu să revină în politică drept „un lider de dreapta”.

Vosganian l-a criticat dur pe fostul președinte al PNL, despre care spune că a făcut anumite gesturi care l-au avantajat pe Traian Băsescu.

„Comportamentul lui Crin Antonescu s-a schimbat complet din februarie 2014. El a făcut după aia anumite gesturi, pe care sunt convins că el nu le-a vrut ca atare, dar care l-au avantajat pe Traian Băsescu și adversarii noștri de până atunci. Ruperea USL a fost o șansă nesperată pentru Băsescu, care, dacă USL rămânea, ar fi devenit neglijabil pe scena politică. Apoi, alianța cu PD e încă o șansă pentru Băsescu să revină în politică drept unul dintre liderii structurii de dreapta. Apoi, propunerea ca Iohannis să devină candidatul la Președinție într-un moment în care Iohannis încă nu-și asumase istoria recentă, memoria și valorile PNL. Noi nu trebuia să ieșim de la guvernare. Trebuia să așteptăm să ne dea afară PSD-ul”, a declarat Vosganian, potrivit site-ului politica-broastei.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL