Aproximativ 500 de persoane care au participat marţi, în Piaţa Eroilor din Budapesta, la un miting de comemorare execuţiei unor martiri secui la 10 martie 1854, au adoptat o petiţie prin care îi cer lui Victor Ponta să demareze negocieri cu privire la statutul Ţinutului Secuisc și au protestat, totodată, faţă de interdicţia impusă primarului din Târgu Mureş de a organiza un eveniment similar în oraşul românesc, potrivit antena3.ro.
Arpad Gyorgy-Mozes, liderul Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc, a declarat la domonstraţie că secuilor din România li s-a interzis dreptul la liberă exprimare. El a denunţat o încercare din partea autorităţilor române de a distruge moştenirea arhitectonică a secuilor.
Acesta a făcut o declarație șocantă despre România, mai exact a afirmat că România este Statul Islamic al Uniunii Europene.
„România este Statul Islamic al Uniunii Europene în secolul XXI”, a apreciat Arpad Gyorgy-Mozes.
El a apreciat că autorităţile române „decapitează” săptămânal drepturile la liberă întrunire, de exprimare şi la „identitate naţională” a maghiarilor din România.