Skip to content
Politică

Decorații la nivel înalt. Cui i-a oferit Klaus Iohannis Ordinul Naţional „Steaua României”

Decorații la nivel înalt. Cui i-a oferit Klaus Iohannis Ordinul Naţional „Steaua României”.

Astfel, istoricul Neagu Djuvara şi filosoful Mihai Şora au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Potrivit decretului publicat miercuri în Monitorul Oficial, şeful statului i-a conferit istoricului Neagu Djuvara Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler „cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului”.

Iohannis i-a acordat aceeaşi distincţie şi lui Mihai Şora „cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunându-se ca un reper al tinerelor generaţii”.

Şeful statului a semnat marţi cele două decrete.

Tot marţi preşedintele Iohannis a semnat decretul prin care i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler sopranei Virginia Zeani „în semn de înaltă apreciere pentru talentul excepţional cu care a strălucit pe marile scene ale lumii, impunându-se drept un reper al şcolii româneşti de canto şi contribuind la formarea tinerelor generaţii de interpreţi, precum şi pentru dăruirea cu care a promovat imaginea ţării noastre în lume”.

De asemenea, şeful statului i-a conferit lui Dumitru Protase – membru de onoare al Academiei Române – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată cercetării şi educaţiei, pentru excelenţa de care au dat dovadă lucrările sale de aprofundare a istoriei Daciei, impunându-se drept repere ale bibliografiei”.

Şeful statului a semnat marţi şi decretele prin care a conferit mai multe distincţii unor reprezentanţi ai Braziliei, informează Agerpres.ro

Astfel, „în semn de apreciere a contribuţiei remarcabile la traducerea şi publicarea unor opere româneşti de certă valoare în Brazilia, fiind dovada profundului ataşament faţă de ţara noastră şi a dorinţei de a face literatura românească cunoscută în lume” şeful statului a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor categoria A – „Literatură” lui Luciano Nunes Maia, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer categoria A – „Literatură” lui Elpidio Mario Dantas Fonseca şi Fernando Tonon Klabin şi Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer categoria F – „Promovarea culturii” lui Edson Manoel de Oliveira Filho.

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a făcut propunerea de acordare a distincţiilor conferite reprezentaţilor Braziliei.

1 comentariu la “Decorații la nivel înalt. Cui i-a oferit Klaus Iohannis Ordinul Naţional „Steaua României”

  1. Acest pârât de conducator de tara are doua activitati de baza de când s-a instalat la palat. Sa schimbe zeci de diplomati (ca mai are putin si ii schimba pe toti) si sa decoreze oameni care sint mai multi morti decit vii neavind masura valorilor din aceasta tara.
    In rest excursii cât cuprinde, interventii in fel si chip sa recupereze casele luate prin acte false (4 instante au dat hotariri in acest sens) si el ce face?
    Face ce a facut si cea care l-a facut presedinte adica Stanciu de la ICCJ respectiv a actionat decizia definitiva a unei instante judecatoresti prin recurs in anulare.
    La pariu cu cei mai muti de pe acest blog ca este de pe acum câstigatorul caselor dobindite prin frauda si pierdute vremelnic.
    In rest se mai ocupa de adversarii politici sa-i bage la inchisoare (acum cunoaste pirghiile pe care le are la indemâna) – musai sa fie de la PSD sau ALDE – si sa organizeze treburile prin aceasta zisa tara democrata mai bine zis colonie americana pentru un “parlament al meu” si o “justitie a mea” dupa un “guvern al meu”. Am vazut intr-un film românesc mai vechi cum pe un vas capitanul vasului a fost inlocuit de secund printr-o razmerita cå spunea: Dåi unui om puterea (in orice domeniu) ca sa-ti dai seama ce caracter are.
    In rest va doresc sa va bucurati de alegerea fåcutå!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *