Skip to content
Știri locale Timiș

Defecțiuni majore și la TIR-urile ATI din Timișoara. Manager de spital: Nu comentez, eu sunt medic

Facebook

De-a lungul timpului, la Timişoara au ajuns două unităţi mobile de terapie intensivă, aşa-zisele TIR-uri ATI în care au fost trataţi bolnavii cu COVID-19. Una dintre aceste unităţi s-a defectat de două ori, o dată în curtea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” şi a doua oară în curtea Spitalului Municipal. Managerul de la Spitalul Municipal Timişoara, medicul Daniel Maliţa, a declarat pentru News.ro că nu doreşte să comenteze incidentul care a avut legătură cu instalaţia de oxigen, argumentând că el este medic de meserie, potrivit news.ro.

O primă unitate mobilă de terapie intensivă a ajuns la Timişoara în iulie 2020, în curtea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”. Momentul a fost unul festiv, la care au participat şeful DSU, Raed Arafat şi ministrul de Interne de la acea vreme, Marcel Vela. După patru luni, însă, în noiembrie 2020, instalaţia de încălzire s-a defectat, iar bolnavii internaţi aici s-au încălzit cu plăpumi şi cu reşouri.

Pacienţii au fost relocaţi, iar TIR-ul ATI a fost trimis la reparat.

S-a întors, însă, la Timişoara, tot în noiembrie 2020, însă la scurt timp s-a defectat din nou, de data aceasta au apărut probleme la instalaţa de oxigen. Presiunea oxigenului furnizat de instalaţia Spitalului Municipal din Timişoara a depăşit limita de şase bari, iar aparatele de respirat s-au oprit. În acel moment se aflau internaţi opt pacienţi în unitatea mobilă de terapie intensivă. Cinci dintre ei au fost duşi în unitatea ATI de la Spitalul Judeţean Timişoara, iar alţi trei au rămas la Spitalul Municipal.

Managerul Spitalului Municipal Timişoara, medicul Daniel Maliţa, nu a dorit să explice incidentul şi a spus că el este medic de meserie.

”Nu comentez, eu sunt medic. Se cunoaşte ce s-a întâmplat cu TIR-ul de la Spitalul Municipal, au fost trimise comunicate de presă”, a declarat Daniel Maliţa pentru News.ro.

În realitate, însă, Spitalul Municipal Timişoara nu a emis vreun comunicat de presă cu privire la problemele apărute la TIR-ul ATI. Întrebat unde au fost transmise aceste comunicate de presă, managerul Daniel Maliţa nu a avut un răspuns.

Un astfel de TIR de terapie intensivă a fost trimis şi la Spitalul Judeţean Timişoara în vara anului 2020, însă în luna noiembrie 2020 a fost trimis la Spitalul Municipal Timişoara, după ce la Spitalul Judeţean a crescut numărul de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19.

Între timp, cele două unităţi mobile de terapie intensivă care au ajuns la Spitalul Municipal Timişoara au fost retrase şi duse în alte zone ale ţării, rând pe rând.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, în prezent, în judeţul Timiş nu mai sunt astfel de TIR-uri de ATI la nicio unitate spitalicească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *