Skip to content
Cluj Locale Social

Deficit de forță de muncă la Cluj! Ce modalități ingenioase de recrutare au găsit companiile?

monitorulcj.ro

Cu o rata a șomajului de 1,32%, potrivit Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), Clujul se situează printre județele cu cei mai puțini oameni aflați în căutarea unui loc de muncă, în timp ce deficitul de personal a ajuns să fie o problemă tot mai stringentă pentru tot mai multe companii.

Clujul este o piață în plină dezvoltare deoarece multe companii mari, multinaționale și-au deschis un birou în zonă, iar acest lucru s-a văzut în numărul locurilor de muncă vacante. De asemenea, piața de IT este într-o continuă dezvoltare și astfel s-a generat nevoia unui număr mare de specialiști. În aceste condiții firmele apelează la modalități tot mai ingenioase de recrutare, recrutarea prin mijloace on-line fiind deja favorită, portivit agențiilor de recrutare.

Mediul online este tot mai accesibil unui număr crescut de candidați, posibilitatea de a intra în legatură cu un angajator/agenție de recrutare este acum la un click distanță. Tot acest dinamism din mediul online facilitează derularea rapidă a proceselor de recrutare într-un mediu de business care te provoacă la a găsi soluții adecvate condițiilor actuale. Capacitatea de a anticipa probleme, planifcarea și înțelegerea consecințelor acestora, modul în care sunt interconectate, pregătirea pentru provocări și găsirea unor soluții alternative reprezintă cheia dezvoltării unui business performant și sustenabil”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Andreea Mureșan, specialist Integra HR.

ANUNȚURI DE ANGAJARE VIDEO ȘI BUGETE EXTINSE
Anunțurile de angajare prin care clujenii pot să cunoască șefii departamentului unde vor să aplice printr-un clip video sunt cea mai recentă găselniță.

Într-o piață a schimbărilor majore, în care forța de muncă a devenit o resursă greu de accesat, adaptabilitatea este soluția tuturor. Astfel, bugetele alocate atragerii talentelor trebuie adaptate noilor condiții ale pietei. Companiile care au aceeași viziune și care au resurse financiare, au crescut bugetele de angajare. Companiile mari au început sa testeze și noi metode de atragere de candidați, precum anunturile de angajare video, prin intermediul carora candidatii pot sa cunoasca managerul direct, echipa și ce presupune jobul, iar acest lucru solicită bugete suplimentare”, detaliază Andreea Mureșan.

DOMENIILE CELE MAI AFECTATE PE PLAN LOCAL
Lipsa specialiștilor se resimte cel mai puternic, potrivit datelor furnizate de Integra HR, în următoarele domenii: IT, specialiști în domeniul vânzărilor, muncitori în construcții și în cadrul companiilor de producție.

CONTUL DE LINKEDIN LA VERIFICAT
Chiar dacă există o cerere semnificativă de forță de muncă, canalele de recrutare sunt, în mare, aceleași, dar se poate observa o migrare a candidaților cu profiluri publice pe noi platforme profesionale.

Au apărut noi platforme care preiau și redau anunțurile companiilor. Promovarea posturilor pentru a ajunge în atenția celor interesați de o schimbare a locului de muncă rămâne o constantă. Se poate observa o migrare a candidaților cu profiluri publice pe noi platforme profesionale, cu accesibilitate la o mai mare varietate de posturi publicate și vizibilitate la nivel global, nu doar în România. Ce putem afirma este ca a crescut numărul candidaților care au un profil pe LinkedIn, cât și un interes mai mare din partea angajatorilor în a folosi această platformă”, explică Andreea Mureșan, conform monitorulcj.ro

MARII RETAILERI, AFECTAȚI ȘI EI DE LIPSA FORȚEI DE MUNCĂ
Vă putem confirma faptul că ne confruntăm cu un deficit al forței de muncă pe toate nivelele și ariile funcționale. În acest context, s-au intensificat eforturile noastre privind atragerea, dar mai ales retenția oamenilor din echipele noastre. Aceste eforturi nu se referă doar la cheltuieli. Suntem permanent preocupați să venim în întâmpinarea angajaților noștri cu acțiuni și programe care să atingă cele mai importante așteptări ale acestora.

În mod concret, în ultimii ani, am crescut frecvența cercetărilor noastre interne și, pornind de la rezultatele acestora, ne-am orientat politicile de resurse umane în direcția sprijinirii angajaților noștri pentru îmbunătățirea starii de bine la locul de muncă, pentru a le oferi toate premisele în vederea evoluției profesionale, precum și crearea de oportunități pentru a aduce o contribuție semnificativă în comunitate. Ne bucurăm că toate aceste demersuri se văd astăzi într-o dinamică pozitivă a turnover-ului nostru de personal, acesta înregistrând scăderi în fiecare an.

Bineînțeles că și eforturile în direcția promovării Auchan, în calitate de angajator, sunt amplificate, iar mediul on-line reprezintă un canal viabil, a cărui importanță este în creștere”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Mihaela Costache, Specialist Comunicare Externă Auchan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *