Skip to content
Politică

Delegație europeană pe MCV, la Ministerul Justiției. Imunitatea parlamentară, piatră de moară EXCLUSIV

O delegație a Comisiei Europene a ajuns săptămâna aceasta în România pentru a se întâlni cu ministrul Tudorel Toader, dar aceasta va fi una extinsă, în contextul propunerii de modificare a legilor Justiției.

Delegația CE va fi completată de participarea secretarului general adjunct al Comisiei Europene, responsabil de tematica MCV, Paraskevi Michou şi a directorului pentru coordonarea politicilor din cadrul Secretariatului general al Comisiei, William Sleath, iar ministrul Toader s-a văzut deja nevoit să pregătescă lămuriri pentru oficialii UE.

O chestiune pe care cei doi reprezentanți ai Executivului european vor să o evalueze este aceea a modului de poziționare al parlamentarilor în raport cu Justiția, recomandările trimise României vizând codul de conduită al parlamentarilor, aplicarea criteriilor de integritate şi raportarea Parlamentului la solicitările de ridicare a imunităţii aleşilor.

Mai toate aceste puncte aproape că vor garanta menținerea Mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție în cazul României până după momentul 2019, când România va deține pentru 6 luni președinția consiliului Uniunii Europene, crede un parlamentar liberal, contactat de PSNews.ro.

Astfel, senatorul PNL Daniel Fenechiu (fiindcă despre el este vorba) spune că imunitatea parlamentară nu va putea fi eliminată ca pavăză din calea aleșilor fără o modificare a Constituției.

Nu am văzut tot pachetul de legi pe care îl anunță domnul ministru Toader. Sunt câteva propuneri legate de organizatea instanțelor și alte câteva chestiuni. Cred că supravegherea MCV va rămâne. Raportul nu va fi nici dezastruos, nici unul laudativ. Ultima variantă ar fi ruptă de realitate.

Chestiunea imunității este legată strict de Constituția României, care stipulează cum pot fi făcute arestările preventive în cazul aleșilor și, mai ales, de modul în care aceștia se poziționează față de Justiție”, comentează Fenechiu pentru PSNews.ro.

Noua misiune de evaluare l-a făcut pe  ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să le solicite lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu (președinții celor două camere parlamentare) să transmită la MJ contribuţiile privind  recomandările din cadrul MCV.

Acestea se referă la modul de numire a șefilor de la DNA, DIICOT, a Procurorului General, dar ating și spinoasa problemă a imunității parlamentare.

Imunitatea ar trebui să se rezume strict la declarații și opinii, însă, pentru o modificare Constituției, vei avea nevoie de două treimi din voturile parlamentarilor. Cu câtă dragoste credeți că vor vota o astfel de propunere cei de la PSD sau cei de la ALDE? Apoi, nici UDMR nu cred că va îmbrățișa o astfel de inițiativă și cred că nici PMP.

Probabil, sunt 2-3 aleși și de la PNL care ar respinge o astfel de propunere. USR cred că ar vota totuși. Dar, liberalii și usr-iștii asigură doar 30% din structura parlamentului actual. E vorba de cum se raportează politicienii la Justiției. Ce interes ar avea Dragnea să propună acest lucru? Sau Tăriceanu, Bejinariu sau Vosganian. Nu ar trebui să existe această pavăză a imunității parlamentare într-un stat normal”, consideră Fenechiu.

În același timp, liberalul spune că asediul îndreptat împotriva procurorilor Lazăr și Kovesi, problema arhivei SIPA, suspiciunea implicării serviciilor secrete în actul de justiție și frecușurile între diverse instituții din sistem, cum ar fi conflictul evident în interiorul Curții Constituționale, vor fi și ele hotărâtoare în menținerea evaluării MCV pe Justiție mult timp de acum încolo.

MCV nu este o boală sau o pedeapsă. Este un ajutor dat de UE. Progrese s-au mai făcut, dar suntem departe de ceea ce înseamnă norme europene în Justiție”, admite senatorul Fenechiu.

Delegația CE va sta în București până joi, în acest timp urmând să poarte discuții cu reprezentanții Ministerului Justiției, președinii celor două camere ale Parlamentului, procurorul general al României, șefa DNA și reprezentanți ai CSM.

Chestiunea blocării actului de Justiție de Parlament, prin invocarea imunității parlamentare, a fost ridicată și de un membru CSM, judecătorul Bogdan Mateescu. „S-a blocat în mod real de multe ori întreg procesul de (eventuală) tragere la răspundere penală a unor parlamentari. S-a impiedicat și incidența unor măsuri preventive. Mereu fără explicații, doar prin vot”, a comentat acesta într-o postare de pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *