Skip to content
Politică

Demisie la vârful PNL. Președintele de la Giurgiu și-a dat demisia

Demisie la vârful PNL. Liderul de la Giurgiu și-a dat demisia!

Astfel, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan, a declarat vineri, la o conferinţă de presă, că deputatul Florian Nicolae a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu până la soluţionarea dosarului penal în care este cercetat.

‘Domnul deputat Florian Nicolae şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Giurgiu, îmi pare rău, dar asta este viaţa, trebuie să mergem înainte. E vorba de un dosar penal în mediul privat în care dumnealui îşi desfăşoară activitatea. Săptămâna viitoare vom avea şedinţa Comitetului Judeţean Executiv a PNL şi vom vedea cine este cea mai potrivită persoană pentru a ocupa în continuare această funcţie, în orice caz îmi doresc o persoană tânără’, a declarat Gheorghe Ştefan, potrivit Antena3.ro

El a spus că gestul deputatului Florian Nicolae este unul ‘bărbătesc şi onest’ şi l-a felicitat pentru ‘corectitudinea de care a dat dovadă’.

‘Am hotărât să fac un pas în spate din punct de vedere al conducerii organizaţiei municipale a PNL Giurgiu până la soluţionarea dosarului în care sunt cercetat. Cred că este un gest camaraderesc, dar şi moral pentru activitatea PNL Giurgiu’, a declarat vineri deputatul Florian Nicolae.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *