Skip to content
Politică

Demisie la vârful PSD diaspora

Demisie la vârful PSD diaspora după votul de duminică.

Secretarul general al PSD Diaspora, Stela Arhire, şi-a dat demisia din funcţie în urma rezultatului de duminică, din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, solicitând totodată şi celorlaţi lideri de la vârful PSD Diaspora să îi urmeze gestul.

„Îl rog pe Președintele interimar al PSD Diaspora să dizolve biroul executiv și să convoace, în prima parte a anului 2015 o conferință extraordinară de alegeri, care să reprezinte un demers menit să favorizeze alegerea unor persoane care să lucreze cu adevărat pentru acest partid și să nu mai adopte o poziție critică extrem de confortabilă, care însă nu este niciodată susținută și de fapte concrete, care să dovedească o poziție activă față de sprijinirea intereselor românilor aflați în străinătate.

De asemenea, solicit public conducerii PSD să analizeze implicarea fiecărui membru deținător al unei funcții în ierarhia acestui partid, cu privire la implicarea efectivă și eforturile depuse în vederea sprijinirii demersurilor de campanie electorală”, susţine Stela Arhire, într-o scrisoare deschisă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *