Skip to content
Politică

Demisie neașteptată la cel mai înalt nivel în PSD

După demisia lui Liviu Dagnea din funcția de președinte executiv al Partidului Social Democrat, a urmat un val de demisii în rândul social- democraților. Victor Ponta, a declarat, miercuri, că împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Executiv Național al PSD s-a hotărât că Liviu Dragnea va fi în continuare coordonatorul programului național 2016 – 2020 al partidului.

În acest context, vineri, preşedintele PSD din judeţul Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, şi-a depus demisia de la conducerea organizaţiei, în semn de solidaritate cu fostul preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a renunţat la toate funcţiile politice în urma condamnării la un an cu suspendare în dosarul „Referendum”.

“Renunţ la conducere pentru că această organizaţie a avut printre cele mai bune rezultate în toate campaniile electorale conduse de fostul preşedinte executiv al partidului, Liviu Dragnea. Dacă a fost condamnat că a chemat oamenii la vot în timpul referendumului, cred că e normal să fiu solidar cu dânsul, pentru că şi organizaţia pe care am condus-o a avut o contribuţie importantă la acel rezultat”, a explicat Andrei Dolineaschi, potrivit monitorulbt.ro.

Liderul PSD a declarat că va continua să lucreze în cadrul PSD în calitate de secretar general al partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *