Congresul Statelor Unite se confruntă cu un nou scandal major, după ce doi membri ai Camerei Reprezentanților, Eric Swalwell, democrat din California, și Tony Gonzales, republican din Texas, și-au anunțat demisia marți, pentru a evita un vot de excludere din funcție, precizează Mediafax.
Cei doi parlamentari erau vizați de investigații ale Comisiei de Etică a Camerei, în legătură cu acuzații separate de comportament sexual inadecvat, inclusiv relații cu persoane aflate în subordinea lor, fapt ce încalcă regulile Congresului, scrie NBC News.
Odată cu demisiile, investigațiile Comisiei de Etică se încheie automat, întrucât aceasta are jurisdicție doar asupra membrilor activi ai Congresului. Totuși, anchetele penale pot continua.
Biroul procurorului districtual din Manhattan a confirmat deschiderea unei investigații care îl vizează pe Swalwell, în legătură cu o presupusă agresiune comisă în New York. Mai mult, o altă femeie l-a acuzat public că ar fi fost drogată, violată și agresată într-un hotel din California, în anul 2018.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









