Skip to content
Sănătate

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă cumpără peste 10 milioane de seringi

Inquam Photos/George Calin
" "

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, luni seară, că a încheiat contracte subsecvente pentru cumpărarea a 10 milioane de seringi, de 1 şi 3 mililitri, cu ac, pentru campania de vaccinare.

DSU a transmis, luni seară, că, în conformitate cu art. 4, alin (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate a fost desemnat ca instituţie abilitată pentru organizarea şi derularea procedurilor de atribuire, în vederea încheierii de acorduri-cadru.

" "
" "

În baza acordurilor cadru încheiate de ONAC şi furnizor, IGSU a încheiat două contracte subsecvente pentru seringi necesare n campania de vaccinare. Primul contract subsecvent la acordul cadru nr. 1103/CN/07.01.2021 prevede achiziţionarea a 9 milioane de seringi cu ac de 1 mililitru şi ace de rezervă, în valoare de 5.504.940 lei, inclusiv TVA, în care sunt incluse cheltuieli generate de manipulare şi transport.

Cel de-al doilea contract subsecvent la acelaşi acord cadru prevede achiziţionarea a 1 milion de seringi de 3 mililitri, cu ac. Valoarea acestui contract este de 714.000 lei, inclusiv TVA, în care sunt incluse cheltuieli generate de manipulare şi transport. Campania de vaccinare a început în 27 decembrie, fiind în plină derulare cea de-a doua etapă a Strategiei naţionale. Vaccinarea este gratuită şi se face în centre amenajate în toate judeţele.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *