PSnews

Recent

Depolitizarea universităților. Un ex-ministru tehnocrat le bate obrazul lui Iohannis și Cioloș

ziuaconstanta.ro

Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, susține că în decembrie 2016 a propus, în calitate de ministru al Educației, introducerea unui articol prin care să se interzică formal ca rectorii universităților să facă parte din partide sau să fie activi în domeniul politic. Inițiativa nu a fost însă sprijinită nici de președintele Klaus Iohannis și nici de premierul din acel moment, Dacian Cioloș.

Astfel, întrebat, într-un interviu pentru Ziare.com, dacă politizarea este un pericol pentru universități Mircea Dumitru a explicat: Din punct de vedere strict tehnic, managementul nu e foarte politizat și fiecare universitate dorește să aiba autonomie. Pe de altă parte, echilibrul e foarte fragil și evenimentul recent, în care a fost transmisa public scrisoarea rectorilor de susținere pentru dl profesor Valentin Popa, relevă ca există un pericol mare ca în caz de criză rectorii să se comporte ca actori politici și să devină purtători de cuvânt ai intereselor unor partide. Pericolul care pândește universitatile e să devină anexe ale unor structuri politice. Din cele 90 de universități ale României, doar unele au rectori membri de partid. Bineînțeles, aici discuția e amplă, în legătură cu politizarea”.

În acest context rectorul Universității din București a dezvăluit că în 2016 a propus ca rectorilor să li se interzică să fie membri de partid sau să facă politică.

”Eu am propus pentru OUG din decembrie 2016 introducerea unui articol care să interzică formal ca rectorii de universități să fie membri de partid și să facă politică în mod activ. O propunere similara viza și preuniversitarul. Dar nu a fost acceptata și susținută. Nici de către dl Cioloș. Nici de către președintele României. Mi s-a spus că nu e momentul atunci. Că nu era timp suficient pentru consultare publică. Erau chestiuni adevărate în decembrie 2016, când noi ne strângeam lucrurile din Palatul Victoria, ne pregăteam să plecăm”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi