Skip to content
Iași Știri locale

Depunerea coroanelor de flori, Ziua porților deschise și flashmobul tinerilor liberali, printre principalele activități organizate de PNL Iași la împlinirea a 147 de ani de la înființarea partidului

Facebook

La împlinirea a 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, PNL Iași a bifat o serie de evenimente care marchează această bornă istorică a celui mai vechi partid din România.

Liberalii ieșeni au onorat marţi istoria Partidului Național Liberal, prin depunerea coroanelor de flori la statuile unor personalități de marcă a liberalismului din România: Nicolae Gane, I.C. Brătianu și Ion I.C. Brătianu, parte a evenimentelor din Săptămâna Liberală 22-29 mai 2022. Administrația liberală de astăzi se inspiră din ceea ce Nicolae Gane a făcut în perioada celor cinci mandate de primar al Iașului, remarcându-se prin aducțiunea apei potabile la Iași din sursa Timișești și a inițiativelor care au stat la baza exploatării tramvaielor electrice.

„Avansul Iașului de astăzi este și rezultat al activității lui Nicolae Gane, care a inițiat reforme administrative ce au schimbat categoric viața orașului iar din acest motiv subliniem și în prezent beneficiile administrației liberale pe care reprezentanții noștri în administrația publică locală le promovează. De numele Brătienilor se leagă făurirea României moderne și a marilor reforme agrare și electorale adoptate la Iași, în 1917, de Parlamentul României”, se precizează într-un comunicat de presă al PNL Iaşi.

Tot astăzi, organizațiile Tineretului Național Liberal – Filiala Iași, Clubul Studenților Liberali Iași și Clubul Elevilor Liberali Iași au organizat un flashmob în Piața Unirii și pe esplanada Teatrului Național Iași, cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. PNL Iași are printre cele mai active organizații de tineret din țară. Acest lucru s-a văzut în 2020, unde PNL Iași a propus peste 400 de tineri pe listele alegerilor locale, iar mulți dintre ei ne reprezintă acum în Consiliul Județean, în Consiliile Locale sau au devenit chiar primari prin votul acordat atunci. Mai mult, PNL Iași a avut cei mai mulți tineri pe listele candidaților pentru alegerile parlamentare din întreaga țara în 2020: 7 din cei 22 de candidați au provenit din rândurile TNL Iași. Din această perspectivă, filiala județeană a PNL Iași privește cu încredere către pepiniera tinerilor în proiecția alegerilor viitoare.

De asemenea, ieșenii au avut astăzi ocazia de a vizita expoziția “Dinastia Brătienilor și nașterea liberalismului românesc”, în cadrul Zilei porților deschise la sediul PNL Iași. Expoziția poate fi vizitată, în continuare, până pe 29 mai 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *