Deputatul PLR Grațiela Gavrilescu a afirmat că decizia Curții Constituționale, cu privire la sesizarea lui Klaus Iohannis referitor la OUG 45/2014 privind alegerile prezidenţiale, le anulează celor din staff-ul lui Klaus Iohannis un subiect de propagandă în această campanie electorală.
Deputatul afirmă că decizia CCR confirmă faptul că președintele PNL și alianța pe care o conduce fac sesizări doar de dragul de a fi vizibili în spațiul public și de a crea noi subiecte de campanie.
„Am luat cu toții act de decizia Curții Constituționale de a respinge sesizarea domnului Klaus Iohannis referitoare la ordonanţa 45/2014 privind alegerile prezidenţiale. Decizia Curții este una clară și de necontestat, și anume că ordonanța NU încalcă prevederile Constituției, așa cum și-ar fi dorit domnul Iohannis și strategii săi. Decizia Curții Constituționale confirmă faptul că domnul Iohannis și ACL fac sesizări doar de dragul de a fi vizibili în spațiul public și de a crea noi subiecte de campanie.
Dar sesizarea înaintată de co-președintele ACL către CCR mai avea și un alt scop, pe lângă cel pur electoral, pe care l-am putut observa cu toții: reclamantul a urmărit, prin această sesizare nefondată, și amânarea datei alegerilor prezidențiale, așa cum a declarat, de altfel, în luna august. Klaus Iohannis și strategii lui sunt conștienți că nu sunt pregătiți pentru a intra într-o bătălie electorală precum alegerile prezidențiale!
Din nefericire pentru dumnealui și pentru PNL, prin acest tip de sesizări, domnul Iohannis ne arată, încă o dată, că s-a adaptat perfect stilului de a face politică al PDL-ului. Până acum doar PDL era perceput ca fiindpartidul care face plângeri și sesizări peste tot, de la instituții naționale și până la cele europene. Acum Klaus Iohannis devine denunțătorul numărul 1 al României”, a declarat vicepreședintele PLR, Grațiela Gavrilescu.