Deputat PLR, atac la PMP

Deputatul PLR, Andrei Gerea, a criticat în mod virulent atacurile celor din PMP la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu cu privire la avertismentul adresat lui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat de presă remis PSnews.ro.

Andrei Gerea consideră că cei de la PMP sunt conștienți de faptul că sunt părtași la încălcarea Constituției alături de Băsescu. Deputatul PLR a precizat că în mod public cei din PMP se afișează ca apărători ai statului de drept, dar în realitatea încalcă fără nicio remușcare prevederile legale

„Partidul care s-a lăudat cu momentul istoric al întâlnirii dintre Udrea și Băsescu și care duce mai departe politica dezastruoasă a regimului Traian Băsescu are acum tupeul de a-și arăta susținerea publică față de încălcarea Constituției de către același președinte iresponsabil. Cei din PMP se lamentează în acest moment, deoarece, sunt conștienți de faptul că sunt părtași la încălcarea Constituției alături de Băsescu. Oamenii din partidul Elenei Udrea nu sunt doar inconștienți, ci și ipocriți. Aceștia pozează în fața opiniei publice drept apărătorii statului de drept, dar în realitatea încalcă fără nicio remușcare prevederile legale.

Cei care țipă acum, când noi tragem un semnal de alarmă față de încălcarea flagrantă a Constituției, sunt aceiași care au adoptat de-a lungul timpului discursul despre combaterea corupției, însă, în ultima perioadă au tot apărut informații cu privire la diversele terenuri ale domnului Băsescu, despre sălile de sport ale doamnei Udrea, dar și despre răsunătoarea Gală Bute.

E de salutat totuși și tăcerea pedelistă, care într-un caz evident de încălcare a Constituției de către Traian Băsescu, împreună cu vechii lor camarazi, bagă capul în pământ. Și tăcerea, până la urmă, este la fel de sonoră ca și crizele celor din tabăra Elenei Udrea. PDL și PMP sunt totuna, ei neputând să se dezică unii de alții. Prin tăcerea lor, pedeliștii consfințesc acceptarea tacită a încălcării Constituției.

Cei de la partidul doamnei Udrea ar trebui măcar să aibă bunul simț să tacă acum când, în mod vizibil, calcă în picioare Constituția doar pentru a-și crește capitalul electoral. PMP dovedește, pentru a câta oară, că este o excrescență a regimului PDL, care a batjocorit românii, a ignorat tot ceea ce a însemnat respectarea instituțiilor statului și care a pus pe primul loc interesele grupurilor politice din jurul lor. Acest partid este o încercare ridicolă de manipulare a cetățenilor, o modalitate de a-i camufla pe reprezentanții de seamă ai guvernării pedeliste, cei care nu au dat doi bani pe români. Grija pe care o au față de cetățeni este doar o minciună”, a declarat vicepreședintele PLR.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL