Deputatul PNL de Diaspora, Valentin Făgărășian, rezident în Italia de foarte mulți ani, este de părere că rezultatul alegerilor din Peninsulă ”a generat o stare de neîncredere în rândul statelor europene” dar ”indiferent de rezultat, cred că trebuie să respectăm votul cetățenilor italieni”, într-un interviu pentru gazetaromaneasca.com.
Valentin Făgărășian speră ca, în urma alegerilor din Peninsulă, românii din Italia să nu aibă de suferit: „Îmi doresc ca, indiferent de formula politică de guvernare, cei peste 1 milion de români din Italia să nu fie afectați. Sunt oameni care trudesc și care contribuie de aproape 2 decenii la dezvoltarea Italiei, la PIB-ul italian. Sper că formațiunea condusă de doamna Meloni știe că fără aportul românilor, economia italiană s-ar prăbuși”.
Deputatul explică și de ce discursurile doamnei Meloni au avut succes în alegeri:
Italia a fost unul dintre cele mai încercate state europene în pandemia Covid-19, cu restricții deosebit de severe, cu armata pe străzi, cu mii de decese, cu mii de locuri de muncă pierdute, cu multă suferință. Măsurile anti-pandemie au fost foarte dure, iar populația nu le-a acceptat din convingere.
Italia se zbate de mai mulți ani în diferite tipuri de criză economică: creșterea economică e mică, datoria publică este la un nivel istoric, iar veniturile populației nu crescut cu aceeași viteză cu care au crescut prețurile. Deci, un alt motive care a erodat încrederea în forțele democratice.
Italia este polul creștinismului catolic, al valorilor creștine, al identității creștine. Or, nu de puține ori italienii au fost nemulțumiți de unele norme impuse de la nivel comunitar, lucru care a contribuit și mai puternic la erodarea încrederii în democrație.