Skip to content
Politică

Deputat PNL, reproșuri la adresa unor lideri ai partidului. Legăturile acestora cu un inculpat din dosarul ANRP

Unul din deputații Partidului Național Liberal lansează un atac direct la adresa unei părți din conducerea partidului, după ce un inculpat din megadosarul de corupție de la ANRP, în care Alina Bica este arestată preventiv, a fost primit în rândul liberalilor și chiar impus șef la organizația PNL- sector 1.

Deputatul de Cluj, Radu Zlati, se arată nemulțumit de faptul că Sergiu Diacomatu, cel care ar fi primit o șpagă de 7 milioane de euro, a fost primit în PNL și chiar impus președinte al unei filiale a liberalilor. Deși există astfel de acuzații și suspiciuni asupra lui Diacomatu, cei responsabili de aducerea în PNL și l-au ”uns” direct șef nu și-au făcut, în niciun fel, mea culpa, ba sunt chiar bine mersi, mai subliniază deputatul liberal.

”Deci, conform denunțurilor (vom vedea gradul lor de conformitatea) Diacomatu ar fi primit doar în 3 cazuri, cumulat, peste 7 milioane de euro. Acest Diacomatu, fără a avea nici un fel de altă garanție decât propteaua politică, a fost impus șef al unei organizații PNL de sector bucureștean, deși era încă proaspătă calitatea lui de PMP-ist. De când a fost înșfăcat de către procurori, nici unul dintre cei care l-au primi în PNL și uns direct șef, nu și-a făcut mea culpa. Ba sunt chiar bine mersi… Eu le doresc multe succese în politica de promovare a unor cadre de nădejde…”, transmite Radu Zlati pe blogul personal.

Mesajul deputatului PNL pare să îi fie adresat, printre alți, chiar prim- vicepreședintelui liberal, Teodor Atanasiu, cel care conduce destinele partidului în București. În culisele PNL, Atanasiu ar fi cunoscut drept cel care l-ar fi susținut și l-a impus pe Diacomatu, inculpat în dosarul A în fruntea PNL- sector 1.

Sergiu Diacomatu a condus pentru câteva luni filiala liberalilor din sectorul 1, de unde s-a autosuspendat (dar și-a păstrat calitatea de membru al PNL) după ce numele său a apărut în megadosarul retrocedărilor ilegale de la ANRP. În prezent, în fruntea PNL sector 1 îl regăsim pe europarlamentarul Cristian Bușoi.

Reamintim că jurnalistul Victor Ciutacu a prezentat miercuri seară un nou denunț cutremurător făcut de omul de afaceri Dorin Cocoș. De data aceasta, este vorba de circuitul șpăgii în ANRP.

Este vorba de 12 milioane de euro, platite de Stelian Gheorghe, zis Stelu, totul ca sa se puna in miscare circuitul spagii la ANRP.

In dosarul de retrocedare Gheorghe Gabriel – Adrian Andrici – Valentin Vișoiu, Sergiu Diacomatu ar fi primit 5 000 000 de euro de la Stelian Gheorghe, Crinuta Dumitrean a primit 1.000.000 de euro, Dragos Bogdan – 800 000 de euro, Dorin Cocoş – 1 milion 200 de mii de euro.

In alt dosar de retrocedare, al lui Ion Anton și Nae Nicolae, Sergiu Diacomatu ar fi primit 2 500 000 de la Stelian Gheorghe, Crinuta Dumitrean 800 000 si Dorin Cocos 1 500 000 euro.

1 comentariu la “Deputat PNL, reproșuri la adresa unor lideri ai partidului. Legăturile acestora cu un inculpat din dosarul ANRP

  1. „Noul PNL” reprezinta o regrupare a basistilor sub umbrela lui Iohannis. La care se adauga infratirea PNL-ului cu Vanghelie. Nici ca se putea ceva mai penibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *