Skip to content
Politică

Deputat român avertizează în criza imigranților: UE vrea să-i facă României cadou instabilitatea

Criza imigranților care iau cu asalt țările europene se augmentează. Ministrul Internelor Gabriel Oprea a convocat Comitetul de urgență pe această temă.

Țările învecinate au luat măsuri dure din această cauză. Guvernul din Ungaria a decis construirea unui gard la granița cu Serbia pentru a stopa fluxul de imigranți, Polonia a decis că construiască șase turnuri de observație de-a lungul celor 200 de kilometri de frontieră cu enclava rusă Kaliningrad pentru a supraveghea mai bine acest sector al graniței sale.

Bulgaria va finaliza, la începutul anului viitor, construcţia unui gard din sârmă ghimpată la graniţa cu Turcia, lung de 33 de kilometri.

În acest context, liderul PRU (Partidul România Unită) Bogdan Diaconu declară că România nu își permite să aibă în grijă mii de migranți din moment ce sute de mii de români trăiesc la limita subzistenței.

El critică în termeni duri decizia UE de a-i primi pe refugiații africani și asiatici.

„România nu are nicio obligație de a adăposti imigranți non-UE și de a-și crea astfel probleme suplimentare, pe lângă cele pe care le are și pe care abia dacă le poate gestiona. Statul de membru UE, invocat în poziția oficială a PNL, nu ne obligă să devenim nici stat asiatic, nici un stat african și, cu siguranță, nu un stat musulman”,a spus Diaconu, potrivit b1.ro.

Țări precum Franța, Germania, Italia sau Grecia au deja în custodie ” milioane de refugiați iar UE a venit cu propunerea ca aceștia să fie redistribuiți tuturor țărilor membre

„După ce Franța, Germania și alte țări europene s-au umplut de imigranți non-UE pe care nu îi mai pot gestiona, acum UE vrea să-i facă și României cadou instabilitatea și problemele pe care le provoacă imigrația de pe alte continente. Din nou, nimeni nu a întrebat România dacă poate și dacă își permite primirea de imigranți. Cu siguranță românii nu au votat la referendumul pentru aderarea la UE să fuzioneze cu Asia sau Africa!”, a mai declarat deputatul.

Bogdan Diaconu acuză PNL de iresponsabilitate după ce liberalii au răspuns pozitiv solicitării Uniunii Europene: „Faptul că PNL dorește imigranți non-UE este o dovadă de iresponsabilitate, după ce cetățenii de etnie română din statele vecine României sunt ținuți la ușă când vine vorba de primirea cetățeniei române. Așadar nu-i acceptăm pe frații noștri rămași în afara granițelor din cauze istorice tragice, dar acceptăm să ne umplem de musulmani, unii dintre ei periculoși, și de tot angrenajul problemelor pe care le naște imigrația non-UE, așa cum s-a văzut și în alte țări europene.”

În concluzie, liderul PRU „invită clasa politică românească și factorii de decizie la responsabilitate față de propria lor țară. România nu își permite valuri de imigranți din Asia și Africa și nici nu are această obligație față de nimeni. Nimeni nu are dreptul să ne bage pe gât imigranți periculoși pentru care nu avem nici resurse, nici capacitatea de a-i integra, mai ales că ei nu doresc acest lucru”.

„Este timpul ca România să se afirme ca stat suveran și să își apere propriile granițe și propriile interese. Dacă Franța sau Germania s-au îmbolnăvit de fenomenul imigrației non-UE, nu avem nicio datorie să ne molipsim și noi”, a conchis Bogdan Diaconu.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *