Skip to content
Societate

Deputat: Vom avea mii de someri absolventi de Medicina pana spre sfarsitul lunii ianuarie

Deputatul PMP Petru Movila sustine ca decizia de amanare a examenului de rezidentiat inseamna ca mii de absolventi vor fi someri pana spre finalul lunii ianuarie, scrie ziare.ro.

„Astazi este anuntata o a doua amanare a examenului, generata tot de proasta organizare din Guvern. Absolventii, victime colaterale ale decizilor proaste luate de Executiv, sunt si cei care vor suporta consecintele: in loc sa inceapa sa lucreze de la inceputul lunii ianuarie, cel mai probabil vor intra in campul muncii spre finalul lunii ianuarie, in cel mai fericit caz.

Pana atunci, vom avea mii de someri absolventi de Medicina”, acuza deputatul, care este membru in Comisia de Sanatate a Camerei Deputatilor.

Se amana a doua oara

„In acest an, Ministerul Sanatatii a reusit sa abrambureasca de tot organizarea acestui examen important. Initial, examenul de rezidentiat era programat in 10 noiembrie, dar a fost amanat cu o saptamana dupa ce mintile luminate din Guvern au realizat ca il programasera in ziua primului tur al alegerilor prezidentiale si nu existau suficinte sali disponibile”, dezvaluie Movila.

Deputatul PMP considera ca PSD trateaza cu indiferenta cele mai importante sisteme ale statului, Educatia si Sanatatea:

„Pe langa argumentele de pana acum pentru care o motiune e absolut necesara, iata ca avem inca un argument care arata foarte clar ca singurele calcule care conteaza sunt cele politice si electorale ale PSD si ale satelitilor sai.

S-a ajuns in aceasta situatie pentru ca PSD guverneaza cu o ignoranta totala fata de romani si Romania si cu desconsiderarea celor doua sisteme fundamentale – Educatia si Sanatatea.”

Deputatul considera ca amanarea examenului va avea un impact negativ atat asupra studentilor, cat si a pacientilor.

„Parlamentarii PMP condamna cat se poate de dur decizia Guvernului de a amana examenul de rezidentiat, o decizie cat se poate de proasta atat pentru viitorii rezidenti, cat si pentru sistemul de sanatate si pacientii romani”, a motivat Movila.

„Avand in vedere toate aceste argumente, parlamentarii PMP vor vota fara rezerve motiunea de cenzura. Guvernul Dancila trebuie sa plece urgent, inainte de a distruge de tot aceasta tara”, a conchis deputatul.

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a anuntat, vineri, ca examenul de rezidentiat, care ar fi trebuit sa aiba loc pe data de 17 noiembrie, va fi amanat pentru 8 decembrie, din cauza ca nu are cine semna cele sapte ordine de ministru necesare, in conditiile in care nu exista ministru la Educatie.

Anuntul ministrului Sanatatii vine in conditiile in care, joi, viitorii medici au solicitat solutionarea crizei examenului de rezidentiat si sustinerea sa la data anuntata initial, respectiv 17 noiembrie.

Federatia Asociatiilor Studentilor in Medicina a avertizat ca lipsa actuala a unui ministru al Educatiei poate influenta negativ desfasurarea in conditii optime a examenului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *