Deputaţii au aprobat majorarea cotei de participare a României la FMI

Camera Deputaţilor
Sursa foto: Facebook/ Camera Deputaților

Deputaţii au aprobat, marţi, în plen, cu 235 de voturi „pentru” şi 33 de voturi „contra”, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional. 

Potrivit proiectului, cota de participare a României la FMI va creşte de la 1.811,4 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), cât este în prezent, la 2.717,1 milioane lei DST. Diferenţa de 905,7 milioane DST va fi achitată de Banca Naţională a României, se arată în raport.

Parlamentarii AUR s-au opus acestui proiect.

„Această instituţie internaţională are o istorie. Toate statele care au beneficiat de împrumuturile de la FMI au avut condiţii. Condiţiile acestea i-au dus în situaţii economice mai grave decât atunci când au făcut împrumutul. În 2007, după criza financiară, FMI a venit la noi şi guvernul Boc a tăiat salariile şi pensiile. Asta este politica lor – 10 ani de austeritate care au implicat suferinţe ale populaţiei româneşti şi ale poporului în acel moment. De aceea ne opunem participării la FMI şi nu mai vrem să auzim dictatele acestui fond, pentru că ei nu sunt economişti acolo, ei fac politica oligarhiei”, a afirmat deputatul AUR Sorin Muncaciu, care a adăugat că tratatul este unul caduc.

Potrivit deputatului AUR Antonio Andruşceac, în Comisia de buget a Camerei Deputaţilor „nu s-au putut prezenta argumente vizavi de activitatea pe care o are FMI în relaţia cu România, deşi noi ne asumăm şi plătim toate sumele pe care acordul pe care îl avem ni le impun”.

„Am cerut şi nu am primit (…) să ne prezinte raportul activităţii pe care a desfăşurat-o pe celelalte două prerogative pe care le are – de avertizare timpurie în cazul în care fondurile nu merg spre dezvoltare, nu merg spre zone pentru care au fost dedicate. (…) A doua prerogativă pe care o avea FMI era aceea de acordare de consultanţă. (…) Trebuie să ne asumăm tot ce decurge din acordurile internaţionale pe care le avem, dar în egală măsură trebuie să le cerem socoteală pentru ceea ce era în dreptul lor să facă”, a transmis Andruşceac.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul fiind forul decizional în acest caz.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: