Skip to content
Politică

Deputaţii au modificat prevederile privind redevenţa minieră pentru exploatarea resurselor şi apelor minerale naturale

facebook camera deputatilor

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, un proiect de lege iniţiat de PNL care modifică legea minelor în sensul ca un procent de 80% din fiecare redevenţă minieră cuvenită bugetului de stat să fie transferat autorităţii locale pe al cărui teritoriu administrativ se desfăşoară exploatarea pentru care s-a încasat redevenţă.

Din acest procent, 55% revine bugetului local al judeţului şi 25% bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

Redevenţa minieră pentru ape minerale naturale este stabilită la sursă, în echivalentul în lei a patru euro la mia de litri, la cursul BNR de la data plăţii, mai arată iniţiativa legislativă care va merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.45 din Legea minelor 85/2003, în sensul ca un procent de 80% din fiecare redevenţă minieră cuvenită bugetului de stat să fie transferat autorităţii locale pe al cărui teritoriu administrativ se desfăşoară exploatarea pentru care s-a încasat redevenţă, procent din care 55% să revină bugetului local al judeţului şi 25% bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

În acest sens, redevenţă minieră este definită ca fiind „suma datorată conform legii de către titular pentru concesionarea/administrarea activităţilor de exploatare a resurselor minerale, bunuri ale domeniului public al statului”, conform proiectului adoptat marţi de către deputaţi.

Totodată, „redevenţa minieră pentru ape minerale naturale este stabilită la sursă, în echivalentul în lei a 4 euro / 1.000 litri, la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii”, conform iniţiativei de lege.

Redevenţa minieră se constituie venit la bugetul de stat, cu excepţia redevenţei prevăzute pentru activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă şi a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase.

„Prin derogare de la art. 307 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, redevenţa minieră obţinută prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă şi a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase se constituie venit după cum urmează:

-35% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;

-45% la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare; 20% la bugetul de stat”, mai indică sursa citată.

Pe 4 decembrie 2017, Senatul a adoptat proiectul ca prim for sesizat, iar marţi votul Camerei a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *