Skip to content
Politică

Deputaţii au păstrat un moment de reculegere în memoria martirilor de la Revoluţia din decembrie 1989

facebook camera deputatilor
" "

Noii deputaţi au ţinut în primul plen de luni al Camerei Deputaţilor un moment de reculegere în memoria martirilor de la Revoluţia din decembrie 1989, potrivit news.ro.

Şedinţa de luni este prezidată de Lucian Feodorov, deputat al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), decan de vârstă care va prezida plenurile până la alegerea noului preşedinte al Camerei Deputaţilor. Acesta a anunţat că din totalul de 330 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa până la acel moment 310.

" "
" "

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au întrunit luni, de la ora 12.00, ca urmare a decretului de convocare emis de preşedintele României, după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

În prima zi de lucru a noilor senatori şi deputaţi vor fi formate comisiile de validare a mandatelor, vor fi validate mandatele, iar parlamentarii vor depune jurământul. Procedurile sunt similare la cele două Camere, diferenţe fiind înregistrate în ceea ce priveşte numărul membrilor comisiilor de validare şi procentul mandatelor care trebuie validate pentru a se considera legal constituită o cameră.

La Camera Deputaţilor, acesta este de două treimi, iar la Senat de trei pătrimi. În ambele cazuri, pentru ca un mandat să fie validat, este necesară depunerea jurământului. Potrivit actualului preşedinte al Camerei Marcel Ciolacu, ar putea fi înregistrate mai multe absenţe după ce în grupul minorităţilor naţionale a fost înregistrat un caz de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *