În cursul zilei de luni, procurorii DNA au desfășurat percheziții de amploare la instituția Consiliului Județean Brașov, dar și la locuința baronului PNL din acest județ, Aristotel Căncescu.
Citește și: UPDATE Percheziții DNA de amploare. Greu al PNL suspectat de corupție/ Deputat, suspect în același dosar
În acest dosar, potrivit unor surse DNA, ar fi vizat și deputatul PC, Ion Diniță. Necunoscut publicului, deputatul este posesorul cel mai impresionante averi imobiliare dintre parlamentari.
Deputatul conservator, conform declarației de avere depusă la Parlament, deține ”doar” 41 de terenuri în România, dar și în Anglia.
”Omul negru” de la Fisc. Generalul SIE din Securitatea lui Ceaușescu care a umilit PNL
Negocieri blocate la împărțirea prefecturilor: cele mai bogate 5 județe, disputate de toate partidele coaliției
Cine sunt secretarii de stat trimiși de USRPLUS în Guvern: legături cu PSD, interviuri pentru Sputnik, experiență zero
Nelu Tătaru s-ar întoarce la Ministerul Sănătății: Vom vedea ce ne va rezerva viitorul
Ivermectina nu tratează Covid-19! Dr. Beatrice Mahler: Sunt mai multe reacții adverse care pot fi brutale
Pe lângă aceste 41 de terenuri, care însumează peste 300.000 de metri pătrați, Ion Diniță mai este posesorul și a unui număr de 15 case și apartamente , în mai multe regiuni din România, dar și unul în Anglia.
Latura conservatoare a lui Diniță o regăsim și în ceea ce privește lucrările de artă și bijuteriile scumpe. Acesta este proprietarul unor lucrări de artă contemporană și obiecte de cult cu o valoare de aproximativ 40.000 de euro, la care se adaugă ceasuri și bijuterii de peste 50.000 de euro.
De menționat că soția și copilul mogulului imobiliar din Brașov, Ion Diniță, sunt profesori la o școală generală din Sibiu, veniturile cumultate ale acestora abia dacă depășesc 5000 de euro, așa că salvarea financiară a familie vine de la deputatul Ion Diniță.
Vezi declarația de avere integrală de avere deputatului PC Ion Dinita
Citește și:
DEZVĂLUIRI Cine este senatorul PNL, mâna dreaptă a baronului Căncescu. Contracte pe bandă rulantă din bani publici