Deputatul Dumitru Coarnă s-a înscris în grupul parlamentar AUR

COTIDIANUL.RO
COTIDIANUL.RO

Deputatul neafiliat Dumitru Coarnă a anunţat, luni, că s-a alăturat Alianţei pentru Unirea Românilor şi va reprezenta grupul parlamentar al acestui partid în Camera Deputaţilor.

„Începând de astăzi, 19 iunie, reprezint grupul parlamentar AUR în Camera Deputaţilor”, a spus Coarnă în plenul forului legislativ, potrivit Agerpres. Dumitru Coarnă este deputat de Călăraşi, ales pe listele parlamentare ale PSD.

El a fost exclus din partid anul trecut, după ce a participat alături de Diana Șoșoacă și doi deputați AUR la o întâlnire cu ambasadorul rus la București, Valeri Kuzmin.

„Acțiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democrație, libertate și drepturile fundamentale. PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană și NATO și care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federația Rusă”, a scris pe Facebook președintele PSD Marcel Ciolacu, în martie 2022.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL